Absolvenţi din 38 de naţiuni au rostit ieri în cor Jurământul lui Hipocrate în faţa UMF. Au fost tineri şi din Iran, Irak, Palestina sau Sri Lanka

sâmbătă, 29 iulie 2023, 01:50
2 MIN
 Absolvenţi din 38 de naţiuni au rostit ieri în cor Jurământul lui Hipocrate în faţa UMF. Au fost tineri şi din Iran, Irak, Palestina sau Sri Lanka

Ceremonie fastuoasă organizată ieri în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), pentru absolvenţii promoţiei 2023. Aceştia au urca pe scenă, îmbrăcaţi festiv, şi au primit diplomele pentru finalizarea studiilor, fiind evidenţiaţi cei mai buni dintre ei, şefii de promoţie. 

Tinerii s-au întâlnit cu cadrele didactice care au fost alături de ei în aceşti an şi au ascultat mesaje de încurajare de la şefi de discipline, decani şi reprezentanţii conducerii universităţii. Un moment aparte s-a consemnat seara, când regizorul Cristian Mungiu, fiul regretatului profesor Ostin Mungiu, le-a adresat câteva cuvinte studenţilor şi familiilor acestora.

Punctul culminant al zilei a fost momentul rostirii Jurământului lui Hipocrate, prin care s-au angajat, cu toţii, să îşi desfăşoare viitoarele meserii în sprijinul şi pentru binele tuturor oamenilor.

Nu doar studenţii români au fost, alături de familii, în Piaţa Naţiunilor din faţa UMF. Din cei 1.575 de absolvenţi, doar 1.221 sunt cetăţeni români. Alături de aceştia au absolvit 121 de tineri din Israel, 111 din Franţa, 40 din Republica Moldova, 31 din Maroc, 28 din Tunisia, 25 din Grecia, 10 din Italia, 8 din Algeria, 6 din Iordania, 5 din Siria, 4 din Elveţia şi 3 din Palestina.

Au fost câte doi din Belgia, Camerun, Emiratele Arabe Unite, SUA şi Yemen şi câte unul din Albania, Arabia Saudită, Benin, Cipru, Germania, India, Iran, Irak, Kosovo, Kuweit, Liban, Marea Britanie, Nigeria, Pakistan, Polonia, Senegal, Sri Lanka, Turkmenistan, Vietnam şi Zimbabwe.

„Pentru noi, corpul profesoral al universităţii, este un moment de despărţire. Este punctul terminus al unui parcurs educaţional pe care l-am finalizat cu succes, pentru şi împreună cu studenţii noştri. Pentru absolvenţii de Medicină, Medicină dentară, Farmacie sau Bioinginerie, absolvirea facultăţii este o nouă aliniere la start. Şi sunt convins că vor avea un start reuşit, deoarece poziţionarea academică a universităţii noastre este garanţia că pleacă în carieră cu un bagaj de cunoştinţe solid şi bine structurat”, le-a transmis studenţilor prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, înainte de debutul ceremoniei. 

Comentarii