Americanul european (II)

Naratoarea din manuscrisul adus de personajul misterios amintit de James în preambulul nuvelei O coardă prea întinsă (o tânără de douăzeci de ani la momentul întâmplărilor) vine la Londra pentru a se recupera după o nevroză şi pentru a scăpa de sub autoritatea exacerbată a unui părinte sever (reverend anglican). Ea (de observat că protagonista-povestitoare nu are nume) obţine o slujbă de guvernantă (la un înalt aristocrat londonez) cu rigori cam ciudate. Tânărul nobil îşi ţine doi nepoţi orfani (Miles şi Flora) la una dintre proprietăţile lui, asigurându-le tot ceea ce le trebuie. Totuşi, doreşte ca guvernanta pe care o angajează să fie, în totalitate, responsabilă pentru educaţia lor, el refuzând să fie deranjat cu vreo problemă. Cei doi copii (frate şi soră), bizari, enigmatici, o vor atrage pe tânăra derutată în aventura vieţii ei. Conform percepţiilor naratoarei, Miles şi Flora comunică subliminal cu un oarecare Peter Quint şi o oarecare domnişoară Jessel, doi foşti servitori (Miss Jessel este chiar predecesoarea protagonistei!) decedaţi cu ceva vreme înainte. Guvernanta începe, ca atare, o adevărată cruciadă de – ceea ce ea numeşte – salvare a copiilor (a căror inocenţă a fost, prezumtiv, „coruptă” de către maleficii mesageri). Lupta eroinei (niciodată vizibilă sau măcar inteligibilă celorlalţi din jurul ei) amestecă delirul, erotismul, parapsihologia şi religia într-un comportament ce se revelă, fără nici un dubiu, drept neurotic (în excesul final, de a-l proteja pe Miles de privirile diabolice ale lui Peter Quint pe care, se înţelege, doar naratoarea îl vede, guvernanta îl strânge atât de tare pe copil în braţe, încât… îl omoară, asfixiindu-l). James introduce aici, spre stupoarea, aş zice, contemporanilor săi, o problemă mai subtilă, a credibilităţii unui narator. „Adevărul” constituie rezultatul ultim al felului în care noi percepem lumea din jurul nostru. „Adevărul” ficţiunii, similar, nu poate fi decât suma reprezentărilor articulate în conştiinţa („reflectoare”) a unui narator.

Avant la lettre, scriitorul propune aici o discuţie despre natura fantasticului. Se ştie, într-o lucrare celebră, din anii şaizeci (Introducere în literatura fantastică), Tzvetan Todorov identifică două categorii, aşa-zicând, de „supranatural” în proza gotică – straniul şi miraculosul. Prima se referă la acel epic apt să creeze numai impresia de supranatural, întrucât rezolvă, la sfârşit, misterul cu mijloace „naturale”, „ştiinţifice”. A doua tipizează epicul care construieşte o parabolă fantastică, suspendând totul, în final, în alegoria supranaturală. Anticipând dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de primă mână el însuşi) ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este „stranie” ori „miraculoasă”? Deşi există contraargumente în text (cum reuşeşte, de pildă, eroina să-l descrie perfect pe Peter Quint – individ pe care nu l-a cunoscut niciodată – dacă nu-i vede fantoma cu adevărat?), răspunsul nu poate fi decât primul. James scrie un text „straniu” (cu explicaţie „ştiinţifică” în nebunia protagonistei), întrucât vrea să-şi autovalideze vechea ipoteză critică, după care orice narator porneşte din „real” doar pentru a sfârşi în „ficţionalul” cel mai pur. În plus, în timp, comentatorii au găsit raţiuni la dilema „descrierii” lui Peter Quint. Singura care-i confirmă guvernantei că fizionomia strigoiului zărit de ea corespunde chiar cu cea a fostului servitor este doamna Grose, un personaj redundant (responsabilă, până la venirea naratoarei cu educaţia/ îngrijirea celor doi copii). Ea s-ar simiţi marginalizată de venirea noii guvernante pe domeniu (cu atât mai mult cu cât nu are o familie proprie şi deplânge absenţa maternităţii). În consecinţă, doamna Grose speculează instabilitatea emoţională a protagonistei, inducându-i o nevroză devastatoare. Exegezele au vorbit, totodată, despre pre-freudianism, ezoterism sau sexualitate pervertită (se manifestă, după unii, un comportament erotizat al guvernantei faţă de Miles care, astfel, ar putea fi de fapt Douglas – corupt sexual în copilărie; moartea lui Miles nu ar fi reală, ci metafora unei „pierderi a inocenţei”). În sfârşit, scenariul speculaţiilor a fost premeditat de James, în efortul lui de „decredibilizare” a naratorului. (Va urma)

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi