Anul lui Nole, anul Emmei

vineri, 24 decembrie 2021, 02:43
3 MIN
 Anul lui Nole, anul Emmei

 

Sârbul Novak Djokovic a rămas numărul unu mondial în tenisul profesionist masculin, la capătul unui an 2021 marcat de „explozia” britanicei Emma Răducanu la US Open

Djokovic a început anul stabilind un nou record de titluri cucerite la Australian Open (9), iar apoi s-a impus la Roland Garros şi Wimbledon, înainte de a se înclina în faţa rusului Daniil Medvedev în finala US Open. Dacă ar fi reuşit să câştige titlul pe arena Arthur Ashe de la Flusing Meadows, Djokovic ar fi devenit al doilea jucător din era Open care se impune în toate patru turnee de Grand Slam ale anului după ale anului, după Rod Laver în 1969. De asemenea, el ar ar fi devenit primul tenisman din era Open care îşi trece în palmares 21 de titluri de Grand Slam, depăşindu-i pe rivalii săi Roger Federer şi Rafael Nadal.

Sârbul a ratat însă acest obiectiv, după ce eşuase anterior şi în cursa pentru aurul olimpic la Tokyo, unde s-a înclinat în penultimul act în faţa germanului Alexander Zverev. Novak Djokovic s-a consolat însă cu faptul că a încheiat anul pe prima poziţie a clasamentului ATP, pentru a şaptea oară în cariera sa, doborând astfel recordul pe care îl împărţea cu idolul său din copilărie, americanul Pete Sampras.

Rusul Daniil Medvedev, grecul Stefanos Tsitsipas şi germanul Alexander Zverev, campionul olimpic de la Tokyo, au fost principalii rivali ai lui Djokovic pe parcursul anului 2021, în absenţa elveţianului Roger Federer şi a spaniolului Rafael Nadal, confruntaţi cu accidentări, însă sârbul a demonstrat că rămâne, la 34 ani, numărul unu în tenisul masculin şi omul de învins în sezonul viitor.

 

Tenisul pe echipe a fost dominat de Rusia, care câştigat ATP Cup, Cupa Davis la masculin, precum şi ediţia inaugurală a Billie Jean King Cup la feminin (fosta Fed Cup), în timp ce perechea Anastasia Pavliucenkova/Andrei Rublev a cucerit medalia de aur la dublu mixt la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

 

Emma Răducanu, jucătoare al cărei tată este român, a fost marea surpriză a anului în tenisul feminin, după ce a reuşit să câştige titlul feminin la US Open, la doar 18 ani, venind din calificări, fără să piardă niciun set pe parcursul competiţiei. Britanica s-a făcut remarcată pentru prima oară la Wimbledon, unde a atins optimile de finală, înainte de a fi încoronată la Flushing Meadows. Emma

Răducanu, aflată pe locul 150 mondial înaintea turneului newyorkez, a devenit cu această ocazie prima reprezentantă a Marii Britanii care cucereşte un trofeu de Grand Slan după 44 de ani. Ea a învins-o în finala US Open pe canadianca Leylah Fernandez, o altă jucătoare născută în 2002 cu o evoluţie remarcabilă la turneul american.

 

Australianca Ashleigh Barty, liderul clasamentului WTA, a ales să rămână în ţara sa pentru o mare parte a sezonului 2020, din cauza pandemiei de Covid-19, dar a profitat de această pauză îndelungată în 2021, câştigând al doilea său titlu de Grand Slam, la Wimbledon. Ea a ratat apoi Billie Jean King Cup şi Turneul Campioanelor din cauza restricţiilor sanitare impuse de autorităţile australiene, însă acest lucru nu a împiedicat-o să încheie anul pe prima poziţie în ierarhia feminină.Finalul sezonului 2021 a fost marcat de acuzaţiile de agresiune sexuală ale jucătoarei chineze Shuai Peng, fostă numărul unu mondial la dublu, la adresa unui fost vicepreşedinte al Chinei.

Anul 2021 a fost unul dificil pentru vedetele Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams şi Naomi Osaka, care s-au confruntat cu diverse probleme medicale, însă fanii lor speră să le poată vedea jucând din nou la cel mai înalt nivel în sezonul viitor. (Agerpres)

 

Comentarii