Appassionata – Solilocviul sufletului (în ciclul anul 2020 – anul Beethoven)

E întuneric, e o linişte umedă în care se aude înfundat doar „lup-dup”-ul imperturbabil al inimii, glasul vieţii. Se trezeşte cu greu din beţia pribegiei fără timp prin praful de stele. Destinul îi reporneşte pulsaţia vitală cu cuvântul sau din patru silabe (pam-pam-pam-paaaam). Priveşte neliniştit în jur, îşi adună forţele vărsate în jurul lui ca o carafă de apă vie şi îşi dezlănţuie zbaterea celui prins din nou în forma marginită a unui nou trup. Pierderea zborului infinit îl face să se revolte, să se înalte încercând să spargă acoperişul de piele care îl închide ca într-o colivie. Nu reuşeşte, cade, dar îşi reia mai intens cuibarul rotind de frustrarea pământescului şi se aruncă din nou în văzduhul refuzat. Nu are nici o şansă să îşi învingă destinul hotărât de zei, oricât ar încerca să se ia de gât cu ei. Rămâne căzut şi încă în căutarea formei. Revolta şi nostalgia unui trecut atât de apropiat se împletesc în sinea lui încă tulburată şi neliniştită. Se lasă o linişte nefirească în care ecoul grav al destinului reclamă supunerea definitivă a sufletului răvăşit de neînţelegere şi neacceptare, căzut într-un somn improbabil.

Seva tânără a trupului îl pătrunde cu determinarea ritmului vital. Viaţa, uitase de ea… Începe să o îngâne cu zbaterea aripilor lui şi se lasă pătruns de energia ei prin toate particulele lui de praf de stele. Strânge, cu fiecare pulsaţie, bulgării telurici împrăştiaţi peste tot în jur, aparent inerţi, şi începe să îi adune într-o formă care se ridică sub lucrarea lui etereală tot mai frumoasă şi mai profundă. Entuziasmul ia locul deznădejdii şi îşi desăvârşeşte forma până la iscusire.

S-a impregnat cu viaţă până la saturaţie, a devenit una cu noul lui trup. A reuşit să se ridice deasupra încercărilor şi să se refacă mai frumos şi mai puternic. Se ia de mână cu inima într-un vârtej îmbătător, în care esenţa sa se îmbină perfect cu materia trupului. Este victoria absolută a vieţii în tot ce are ea mai profund şi mai frumos. Ajung împreună în mirajul prafului de stele şi se lasă pradă zborului ca o izbăvire. Dansează împreună pe cerul care li se aşază la picioare ca un slujitor loial. Izbăvirea prin iscusire este desăvârşită. Ecoul glasului lor comun se alătură acum armonios muzicii sferelor.

Beethoven a reuşit din nou, de data asta într-o sonata pentru pian, să cristalizeze o altă luptă fundamentală, într-o lucrare pe care şi el o considera apogeul creaţiei sale. Puteţi să o auziţi în interpretarea genială în profunzimea sa intelectuală şi emoţională a lui Claudio Arrau.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi