Apucături tribale (P)

vineri, 30 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Apucături tribale (P)

Trăim mai mult ca oricȃnd în era manipulărilor de tot felul. Televiziunile anunță o iarnă foarte grea, mai corect acestea anunţă că va fi o iarnă foarte-foarte grea. Dacă ne mai prezenta vremea renumitul meteorlog Topor, poate am fi crezut, dar dacă accesezi telefonul din oră în oră parcă ai nişte dubii. Mai trist, prezentatori gravi și invitați experți în toate cele, de la evoluţia sau involuţia crizei economice la importanța chimenului în rețeta sărmăluțelor cu brânză, ca să nu mai amintim de toate stirile mondene, care dezbat cu exactitate problema care ne va încărca facturile și goli portofelul.

Toţi au legături directe la Bruxelles, la Berlin și Washington. Se vorbește despre raționalizare și dușuri în doi, despre compensări și temperatura ideală de 19 grade, încât ajungi să te întrebi cui îi filează cu adevărat becul. Oare lor, care debitează astfel de nebunii sau nouă de stăm să-i ascultăm? Probabil că, într-o măsură mai mare sau mai mică, am ajuns trăzniți cu toții.

Singurii care sunt teferi la cap sunt băieții deștepți care orchestrează din umbră totul. Băieții deștepți din spatele tuturor crizelor adevărate și închipuite: medicală, alimentară, energetică și tot așa înainte, cânte or mai fi să născocească! Păpușari care își umflă conturile și se mai umflă și de râs, ca la un banc bun pe seama inculturii şi incapacităţii de a raţiona a celor ce trec prin şcoală precum gȃsca pe apă. De altfel, criza energetică chiar amintește de un banc. Este vorba de bancul cu șeful tribului de indieni care dorea să știe câte lemne trebuiau tăiate pentru iarna ce avea să vină.

Ca urmare, Marele Șef și-a trimis omul de încredere să-l întrebe pe înțeleptul tribului ce stătea și cugeta sus în vârf de munte, dacă urma o iarnă grea sau foarte grea. Înțeleptul și-a dus mâna streașină la ochi și privind în vale a spus că va veni o iarnă foarte grea. Aflând răspunsul, șeful și-a pus de urgență oamenii să taie și mai multe lemne. După care, scrupulos și responsabil, și-a trimis din nou aghiotantul pentru a-l chestiona pe înțelept dacă iarna va fi doar foarte grea sau foarte-foarte grea.

Înţeleptul a scrutat din nou valea și a accentuat că iarna va fi într-adevăr foarte-foarte grea. Povestea s-a repetat, tribul tăiind din ce în ce mai multe lemne, iar aghiotantul făcând la ordinele Marelui Șef din ce în ce mai multe drumuri în vârf de munte, acolo unde după ce aruncă o privire departe către vale, înțeleptul mai adăuga câte un „foarte” la cumplita iarnă ce avea să vină. La un moment dat, exasperat, dar și curios, mâna dreaptă a șefului s-a hotărât să-l întrebe pe înțelept cum de știa ce fel de iarnă va veni. La care Înţeleptul i-a spus: „Simplu: mă uit în vale pentru a vedea câte lemne tăiați”.

Nu vi se pare că bancul din trecut este identic cu realitatea de astăzi? Cu mâinile streașină la ochi, băieții deștepți din energie se uită la televizor și satisfăcuți decretează precum Înţeleptul tribului: „Se vede că va fi o iarnă foarte-foarte-foarte grea”.

Mă întreb totuşi, ca un novice, lăsând la o parte căderea preţului la energie, de unde vor mai face băieţii deştepţi profit cu atâtea raţionalizări? Probabil din solidaritatea cu alţii!

Comentarii