Ar trebui să le facă instrucţie

joi, 11 iulie 2019, 01:43
2 MIN
 Ar trebui să le facă instrucţie

 

Astăzi, două echipe româneşti debutează în Liga Europa, în turul I preliminar. De la ora 19:00, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu formaţia azeră Sabail, meci transmis de Look Plus. De la ora 21:30, la Giurgiu, FCSB întâlneşte formaţia Milsami Orhei, partidă transmisă de ProTV

În mod normal, oltenii lui Papură n-ar trebui să aibă probleme cu formaţia din Azerbaidjan. Echipa care joacă la Baku şi care este cunoscută sub porecla „Marinarii!” nu are cine ştie ce valori, iar situaţia financiară este precară. Anul trecut, Sabail a mizat pe o lovitură de imagine prin cooptarea fostei mari vedete Michaël Essien, dar ghanezul a făcut cam ce-a făcut brazilianul Julio Baptista la Cluj. Aşa că antrenorul Avtandil Hadjiev a rămas şi fără mulţi dintre stranierii săi, dar printre puţinii rămaşi este fostul jucător de la Pandurii şi Astra, Erico da Silva. Craiova, la rândul ei, nu a făcut cine ştie ce transferuri, iar bilanţul în jocurile test este foarte slab. Ca şi în toate ţările din Orientul ex-sovietic, la Baku se joacă pe teren sintetic, transferurile nu sunt cine ştie ce, iar Bancu şi Mihăilă sunt accidentaţi, deşi gurile rele spun că primul se gândeşte la oarece oferte de afară.

FCSB joacă acasă cu moldovenii de la Milsami Orhei, dar trebuie să se mute pe coclauri, deoarece concertul starului muzical britanic Ed Sheeran a distrus gazonul de pe Arena Naţională şi meciurile naţionalei se apropie. Meciul cu basarabenii se joacă la Giurgiu, iar echipa antrenată de debutantul Bogdan Andone, de-abia se adună. Noul antrenor se chinuie să asambleze echipa în modului 4-3-3, ceea ce crează un alt impediment. Vestea bună este că au făcut joncţiunea cu lotul internaţionalii U21 care au avut parte de o vacanţă prelungită. Nici moldovenii nu stau cine ştie ce, ei sunt finanţaţi de un apropiat al celebrului Vlad Plahotniuc, pe nume Ilan Şor, care, la fel, ca şi controversatul politician, a fugit în străinătate după criza de la Chişinău. Jucătorii sunt în mare parte autohtoni, se remarcă play-maker-ul Antoniuc, atacantul Ibrian, mijlocaşul Pătraş (a juca cândva la Timişoara lui Marian Iancu şi, bineînţeles Andrei Rusnac, fiul antrenorul Veaceslav Rusnac. Stînă este un moldovean care ţine de Astra Giurgiu, iar singurii stranieri sunt un rus, Koblov şi un francez, Ba. Aşa modestă cum este, Milsami este a doua clasată în campionatului Moldovei de peste Prut.

 

Comentarii