Băbăeţ, nu aveţi un loc gol în dubă pentru adus un ieşean acasă de la Bucureşti?

marți, 15 mai 2018, 01:50
3 MIN
 Băbăeţ, nu aveţi un loc gol în dubă pentru adus un ieşean acasă de la Bucureşti?

De ce nu e Iaşul influent la nivel central, ne întreba cineva zilele trecute. Iaca de ce, stimaţi telespectatori: luaţi de-aici una scurtă dar vioaie pentru astăzi despre cum se carotează între ei ieşenii ajunşi oameni importanţi în stat la Bucureşti! 

Adică exact pe dos faţă de clujeni, de-un par egzamplu, care se trag unul pe altul şi se sprijină indiferent din ce partid fac parte, doar ca să rămână pe post ca să poată ajuta judeţul şi zona din care vin. Sau chiar precum teleormănenii, dacă vreţi, deşi nu ne place deloc exemplul ăsta… După cum se ştie deja, ministrul Dudorel de la Iaşi cere schimbarea din funcţie a prococurorului ieşean şef al DIICOT la nivel naţional, mutare pe care o face cică la comanda lui Drac Nea, pe care ieşeanul de acolo l-ar fi călcat pe bombeu anchetându-i nista asociaţi. Mutare cu atât mai neinspirată a lui Dudorel cu cât şeful respectiv chiar este un profesionist, de care nu era legat absolut niciun caz de corupţie sau scandal ce să arunce vreo umbră de controversă asupra lui. Of, of, of: oare cât trebuie să ne mai facă de râs Dudorel ăsta până să plece un comando de la Iaşi ca să-l aducă odată acasă? Băbăeţ, bă pretinilor de la marşul pentru Autostradă care mergeţi sâmbătă în protest la Bucureşti: nu aveţi un loc gol în vreo dubă, la întors acasă?

Umilinţă maximă cu hohote de râs în şedinţă

Şi dacă tot veni vorba de ieşeni de la Bucureşti, ia’n cetiţi aicea încă una şi mai şi, despre alţii care îşi dau la gioale între ei pe animozităţi mai vechi, de pe vremea lui Pazvante sau chiar mai hăt, încolo. Ştiţi că săptămâna trecută au fost audieri la Ograda Constituţională pe tema cererii lui Dudorel ca prezidentul să nu mai aprobe demiterea şefei DNA, ci doar să ia act de cererea menistrului care solicită asta.

Aicea, cum ştiţi, fiecare parte – menistru şi preşedinţie – şi-a susţinut cauza, iar după ce Dodorel a vorbit înalţilor giuzi, a venit rândul madamei conţilier prezidenţial pe probleme juridice. Care cică, cu multă meticulozitate, l-a făcut mat pe Dudorel, după ce a prezentat exact o argumentaţie contrară susţinută de menistrul ieşean pe o temă identică, acum câţiva ani, când era şi el înalt giude acolo. La faza asta cică zâmbetele giuzilor pesedişti din Ogradă au îngheţat pur şi simplu pe figurile lor, iar ieşeanca de la Curte, Monica din Pivniţă dacă vă mai aduceţi aminte de moldoveanca noastră de acolo, care nu-l înghite deloc nici pe Dudorel nici pe Drac Nea, cică nu s-a putut abţine şi pur şi simplu a izbucnit în hohote de râs. Spun martorii că Dudorel aşa de tare a fost umilit de chestiunea asta, cu râsul acela capac, că, zice-se, ar fi spus unor apropiaţi că nu o va uita în veci pe madama Monica, şi că îi va coace el una de s-o ţină minte pân’ o mai avea zile. Hm, oare s-o fi referit la boii de la bicicletă?

Comentarii