Bărbat din Ecuador cercetat la Iaşi pentru fugă din carantină. Iubita avea COVID

joi, 14 mai 2020, 01:56
2 MIN
 Bărbat din Ecuador cercetat la Iaşi pentru fugă din carantină. Iubita avea COVID

El a ajuns în acel centru după ce s-a dovedit că iubita sa era infectată cu Covid-19.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au clasat zilele trecute un dosar penal ce a vizat un cetăţean originar din Ecuador. G.E.R. a ajuns în vizorul anchetatorilor, care, ca urmare a unei sesizări făcute de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, arătau că ecudorianul ar fi fugit dintr-un centru de carantină din municipiul Iaşi. Bărbatul se afla în acel centru de carantină alături de concubina sa, şi nu a mai fost găsit începând cu data de 11 aprilie. Ulterior dispariţiei sale, epidemiologii au aflat că iubita ecuadorianului era infectată cu Covid-19, existând suspiciunea că şi acesta ar putea avea boala. După ce au efectuat verificări, procurorii ieşeni au aflat că, de fapt, povestea e un pic diferită şi că străinul nu era infectat.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că persoana respectivă a fost în realitate transportată la o unitate medicală pentru tratarea unor probleme renale, fiind trasferată la un alt spital pentru investigaţii. Fiind testat negativ pentru Covid-19, la finalizarea analizelor efectuate, cetăţeanul ecuadorian s-a deplasat la domiciliu, unde s-a autoizolat. În urma sesizării reprezentanţilor DSP Iaşi, acesta a fost readus în centrul de carantină, unde a rămas timp de 14 zile, revenind ulterior la domiciliu“, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Pe rolul acestei unităţi mai sunt în lucru alte 11 dosare penale pentru infracţiuni comise în contextul pandemiei cu noul tip de coronavirus.

Comentarii