Bayern Munchen a fost învinsă de Manchester City într-un meci amical disputat în SUA

duminică, 24 iulie 2022, 10:58
1 MIN
 Bayern Munchen a fost învinsă de Manchester City într-un meci amical disputat în SUA

Formaţia Manchester City a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 1-0, echipa Bayern Munchen, într-un meci amical disputat în SUA, la Wisconsin, şi marcat de o furtună.

Erling Haaland a marcat unicul gol, în minutul 12. Imediat după deschiderea scorului, jocul a fost întrerupt şi ambele echipe au mers la vestiare din cauza unei furtuni care se apropia. Cei 78.128 de spectatori au fost rugaţi şi ei să părăsească tribunele.

Meciul, reluat după aproximativ o oră, s-a redus la două reprize de 40 de minute, care nu au oferit un nou gol, în ciuda ocaziilor de ambele părţi.

Comentarii