Biden: Luptătorii ISIS ar putea lovi SUA. Avem un preşedinte nebun şi haotic

miercuri, 16 octombrie 2019, 16:38
2 MIN
 Biden: Luptătorii ISIS ar putea lovi SUA. Avem un preşedinte nebun şi haotic

Fostul vicepreşedinte american, Joe Biden, a avertizat, într-o dezbatere din cadrul Partidului Democrat, că membrii reţelei Stat Islamic, care au evadat de sub controlul kurzilor în contextul conflictului turco-sirian, ar putea ataca Statele Unite, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Joe Biden a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de militanţii reţelei Stat Islamic (ISIS) care, conform informaţiilor transmise de forţele kurde din Siria, au evadat ca urmare a începerii confruntării armate dintre Turcia şi kurzii sirieni, sub a căror control se aflau. Favoritul democrat la prezidenţiale, Joe Biden, pune pericolul atacului ISIS pe seama hotărârii preşedintelui Donald Trump de a retrage trupele americane din zona de frontieră turco-siriană.

“Avem un ISIS ce urmează să vină aici”; “ei urmează să atace Statele Unite. Acesta e motivul pentru care noi ne-am implicat de la bun început”, a declarat Biden.

Totodată, acesta a afirmat că în posibilitatea unei noi alegeri a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, la scrutinul din noiembrie 2020, “nu va mai exista NATO”. Arhitecţii “războiului împotriva terorii” şi, mai ales, susţinătorii republicani ai conflictelor din Irak şi Afganistan şi ai prezenţei extinse a forţelor americane în Orientul Mijlociu, au reiterat, de-a lungul timpului, că Statele Unite trebuie să intervină în plan extern pentru a preveni atacurile interne.

În ceea ce priveşte situaţia din Siria, fostul vicepreşedinte a declarat că: “Erdogan înţelege că dacă ei ies din NATO, vor avea o problemă reală”. “Dar noi avem un preşedinte nebun şi haotic care nu ştie nimic despre politica externă şi acţionează doar pentru a-şi asigura realegerea. (…) Dacă el va fi reales, vă promit că nu va mai exista NATO, securitatea noastră va fi subestimată, şi vom avea probleme”, a declarat Joe Biden. În cadrul aceleiaşi declaraţii, oficialul democrat a condamnat decizia Administraţiei Donald Trump de a părăsi aliaţii kurzi: “a fost cel mai ruşinos lucru pe care un preşedinte din istoria modernă l-a făcut în termeni de politică externă”.

Armata Turciei a lansat săptămâna trecută operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o “zonă de securitate” în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.

Comentarii