Botoşani: Agent de poliţie, reţinut pentru corupţie. De la cine lua şpagă

miercuri, 07 iunie 2023, 13:15
2 MIN
 Botoşani: Agent de poliţie, reţinut pentru corupţie. De la cine lua şpagă

Un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. În schimbul promisiunii de a primi mită, bărbatul nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu şi ar fi divulgat informaţii nedestinate publicităţii.

”În cursul lunii ianuarie 2023, inculpatul, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Botoşani – Poliţia Municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, a acceptat promisiunea de dare de mită făcută de către o persoană fără calitate specială, suspect în cauză, care i-a oferit o sumă de bani, cu privire la cercetările unei fapte de natură penală, respectiv furtul unui telefon mobil pe care aceasta a sesizat-o. Din cercetări a rezultat faptul că, în aceste împrejurări, agentul de poliţie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu”, a mai precizat DGA.

Potrivit instituţiei, în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, agentul de poliţie a furnizat unui jurnalist de la o publicaţie locală, informaţii secrete de serviciu sau nepublice, informaţii care, ulterior, au fost publicate în articole de presă, fiind afectate interesele şi activitatea I.P.J. Botoşani. Totodată, în aceeaşi perioadă i-a divulgat unei alte persoane, fără calitate specială, faptul că este cercetată în cadrul mai multor dosare penale ce se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. ”Faţă de agentul de poliţie judiciară s-a mai reţinut în sarcina sa faptul că, în calitate de agent de poliţie judiciară, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, procurându-le astfel unor persoane beneficii nepatrimoniale reprezentate prin eludarea răspunderii penale şi contravenţionale. În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională a altor două persoane, fără calitate specială, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită”, se mai arată în comunicatul DGA.

Comentarii