Bun: Procentul de vaccinare la angajaţii din învăţământul ieşean: 55%

vineri, 21 mai 2021, 01:52
2 MIN
 Bun: Procentul de vaccinare la angajaţii din învăţământul ieşean: 55%

Este un procent bun, mai mult decât dublul procentului de vaccinare a populaţiei generale, de numai 20%

 

Mai bine de jumătate dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar ieşean s-au vaccinat, potrivit datelor oferite de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, actualizate la începutul acestei săptămâni, din totalul de 12.076 de angajaţi s-au vaccinat 6.713 persoane, adică 55% dintre aceştia. Totodată, dintre cei vaccinaţi, 4.965 sunt cadre didactice, adică peste 56% din totalul profesorilor din judeţ, iar 1.690 sunt cadre didactice auxiliare şi din rândul personalului nedidactic, mai exact peste 53% din totalul acestor categorii de personal din judeţ. „Raportându-ne la numărul total al angajaţilor, faţă de finalul lunii aprilie, la nivelul judeţului Iaşi avem o creştere de aproximativ 15 procente”, au subliniat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar. Cifra este una bună dacă ne raportăm la procentul de vaccinare din rândul populaţiei. Mai exact, conform ultimelor informaţii oficiale, 20,4% din populaţia ţării s-a vaccinat cu cel puţin o doză, iar 15% din populaţie cu ambele doze de vaccin.

Potrivit informaţiilor oficiale ale ISJ, la nivelul judeţului, în perioada septembrie 2020 -mai 2021, au fost confirmate pozitiv 361 de cadre didactice, 28 de cadre didactice auxiliare şi 53 de angajaţi care se înscriu în categoria personalului nedidactic. Conform reprezentanţilor inspectoratului şcolar, cifrele se raportează la perioada în care activitatea s-a desfăşurat conform scenariilor de funcţionare aprobate prin hotărâri ale CJSU. Cu alte cuvine, numărul de infectări în rândul profesorilor poate fi mai mare, fără a mai adăuga şi cadrele didactice care au preferat să rămână acasă fără a raporta o îmbolnăvire. În această perioadă se pot vaccina şi elevii cu vârsta de peste 16 ani, cu acordul părinţilor. Potrivit ultimelor declaraţii ale ministrului Sorin Cîmpeanu, săptămâna aceasta, la nivel naţional, erau vaccinaţi peste 47.000 de elevi. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii