Dr. Corneliu Dobre, medic primar dermatolog, Iași: “Evident, primul pas pe care trebuie să îl faceți este să meargă la un medic dermatolog. În funcție de rezultatele investigațiilor medicale se va stabili conduita terapeutică. Alopecia este o afecțiune a foliculilor piloși (acele structuri specializate ale pielii care produc și susțin firul de păr) care poate poduce o rărire sau chiar dispariție completă a pilozității. Alopecia poate afecta uneori sprâncenele, mustața sau barba și, în rare cazuri, chiar pilozitatea corporală, dar tipurile cel mai des întâlnite de alopecie afectează predominant scalpul (pielea capului pe care crește păr). Cu tratament adecvat, alopecia poate fi controlată și pilozitatea poate fi recuperată, însă există și forme de alopecie care pot duce la o pierdere ireversibilă a pilozității pe zonele afectate. Alopecia la femei nu este atât de des întâlnită ca la bărbați, aceștia fiind cei mai predispuși la pierderea părului.

Alopecia se poate împărți în forme cu: afectare localizată a pilozității scalpului (leziune unică sau leziuni multiple dar separate de zone neafectate) și afectare pe întreaga suprafață a scalpului (numită alopecie difuză).

De exemplu, alopecia areată poate afecta atât adulții cât și copiii și, odată declanșată, poate avea o evoluție ondulantă: perioade de reactivare alternând cu perioade de remisiune (retragere a bolii cu refacere a pilozității). Remisiunile pot fi datorate tratamentului dar uneori se produc și spontan, fără intervenție terapeutică. În schimb, alopecia androgenică poate afecta atât bărbații (alopecia androgenică cu pattern masculin sau calviția) cât și femeile (alopecia androgenică cu pattern feminin) iar odată declanșată evoluția este continuă și lentă sau mai rapid progresivă, fără a se înregistra o încetare spontană a procesului de rărire.

Cea mai cunoscută formă este efluviul telogen, care reprezintă o formă de alopecie de tipul unui episod acut de cădere accentuată și difuză a firelor de păr. Efluviul telogen este cel mai adesea autolimitat: căderea accelerată se oprește spontan după o perioadă de activitate de câteva luni, în timp ce scalpul recuperează progresiv firele de păr pierdute în cursul bolii. Este o formă de alopecie mai des întâlnită la adulți decât la copii și pare să afecteze mai degrabă sexul feminin.

În funcție de tipul de alopecie cauzele sunt diferite. Alopecia areată este o boală autoimună în care există o disfuncție la nivelul sistemului imun care atacă în mod nejustificat foliculul pilos și îl împiedică pe perioade mai scurte sau mai lungi să își desfășoare activitatea de producție și întreținere a firului de păr.

În ce privește alopecia androgenică, aceasta are o componentă genetică puternică care se reflectă în istoricul familial al pacientului.

În ce privește factorii de risc, efluviul telogen este precipitat cel mai adesea de un moment stresant, dificil sau solicitant în viața pacientului (o problemă de sănătate majoră, o intervenție chirurgicală, o boală infecțioasă severă, sarcina sau perioade stresante ori cu încărcătură emoțională puternică). Alopecia areată se poate, de asemenea, declanșa în momente de tensiune psihică sau stres emoțional acut. Alopecia androgenetică își înregistrează debutul, cel mai adesea, după perioada pubertății sau ceva mai tardiv, după 20-25 de ani. În acest tip de afecțiune sunt indispensabile modificările hormonale din preadolescență și adolescență pentru ca alopecia să se poată instala.

În alopecia areată, pierderea integrală și rapidă a tuturor firelor de păr dintr-o anumită zonă a scalpului duce la apariția de porțiuni complet lipsite de păr, cel mai adesea de formă circulară sau ovalară (aspect de „luminișuri”).

În alopecia androgenetică, rărirea pilozității este mult mai insidioasă, astfel încât unii pacienți realizează destul de târziu că procesul s-a declanșat deja.
În efluviul telogen căderea accentuată și difuză atrage destul de rapid atenția pacientului dar nu produce zone complet lipsite de păr, ci doar o reducere a densității normale.

Niciunul din cele 3 tipuri de alopecie nu este însoțit de simptome astfel încât, dacă pacientul acuză și mâncărimi sau usturimi, se va căuta o altă afecțiune a pielii care să le justifice.

În alopecia areată, diagnosticul se stabilește pe baza aspectului clinic și cu ajutorul dermatoscopiei (trichoscopiei). Această investigație rapidă și nedureroasă este de folos și în cazul alopeciei androgenice și efluviului telogen. Frecvent se solicită și un set complet de analize de sânge pentru a identifica eventuali factori care țin de starea generală de sănătate a pacientului.

În alopecia areată, îndeosebi la copii, se va preleva un examen micologic pentru a exclude o cauză infecțioasă (o ciupercă a pielii scalpului). În unele cazuri poate fi necesară o biopsie a pielii scalpului pentru a stabili cu precizie diagnosticul.

Tratamentul alopeciei se face in funcție de tipul de afecțiune diagnosticată de medicul specialist. De aceea, în alopecia areată tratamentul constă în aplicarea de unguente sau soluții cu dermatocorticoizi, cu rol antiinflamator și imunosupresor, combinate în unele situații cu produse de stimulare a foliculilor piloși în vederea regenerării firului de păr.

În alopecia androgenică tratamentul este mai complex și de durată întrucât se încearcă un control al mecanismelor hormonale care întrețin afecțiunea. În cazurile avansate care depășesc posibilitățile tratamentului medicamentos se apelează la procedura de implant de păr.

În efluviul telogen se recomandă suplimente orale pentru a stimula regenerarea precum și dermatocosmetice sub formă de soluții sau loțiuni pentru a tempera căderea accelerată”.