Cafteală şi politichie de Bahlui

sâmbătă, 07 mai 2022, 01:50
2 MIN
 Cafteală şi politichie de Bahlui

Nervozitate mare în ultimele zile printre pesediştii ieşeni din jurul conţilului local, pe motiv că unul dintre ei ar cam face non-combat politic. 

Concret, la partid nea Măricel ar fi stabilit ca toată lumea, de la vlădică la opincă, să sară pe managerul de târg Grămadă în scandalul acestuia cu cafteala de la sediul PMP, pentru puncte electorale. Toţi s-au conformat, numai un ales cică le cam merge pe burtă.

E vorba, zice-se, de junele conţilier Dalb Bahn, băiatul de mingi al madamei cu Camelii. Ehehee, păi, băbăeţ, nu e nici o înţelegere a madamei aicea, staţi pe pace! Voi ştiţi că junele conţilier este taman naşul şefului de cabinet al lui Grămadă, unul Oieru pe numele lui de fată? Na poftim: mai fă politichie…

Vă spune ceva numele Kirill? Dar al colegului lui, Ciobotea?

Dacă tot astăzi, potrivit calendarului ortodox, este sâmbăta Arătării semnului Sfintei Cruci, başca cea a Sfântului Nil Sorski de la Moscova (Ap. Fapte 5, 21-32; Ev. Ioan 6, 14-27), haideţi să vă spunem una care sigur o să-l ungă la suflet pe mitropolitul nostru de la Iaşi, Teofan, apropiaţii ştiu ei de ce!

Am cetit zilele acestea în ziarul francez de mare tiraj Libération din Franţa (culmea, un ziar de stânga, multă vreme apropiat de comunişti) un portret foarte bine documentat al patriarhului rus Kirill. Trecem peste faptul că e poreclit de pravoslavnici «Mitropolitul tabacului», din cauza afacerilor dinainte de a fi patriarh, şi că posedă o vilă în Elveţia.

Am remarcat însă altceva, în documentarea colegilor francezi: Kirill a fost reprezentant al Rusiei în Consiliul Mondial Ecumenic al Bisericilor, conţil cu sediul în Elveţia, exact între anii 1986-1988. Adicătelea exact perioada în care activa tot în Elveţia, ca lector şi ca director adjunct al Institutului Ecumenic, şi tânărul prelat român Daniel Ciobotea. Hopaa!?

Zaharova, nuntă în SUA

Şi dacă tot vorbim de Kirill, iată două instantanee interesante: de la nunta de acum vreo 12 ani a actual mult mediatizatei Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, cea care înfierează cel mai dur Occidentul, UE şi NATO.

Imaginile sunt dintr-o limuzină la New York, ea mireasă, alături de mire, un miliardar rus. Cam aşa ne aşezăm, deh…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii