Câine vândut drept miel în piețele din Vaslui. Nu cumpărați miel fără cap!

vineri, 22 aprilie 2022, 15:16
2 MIN
 Câine vândut drept miel în piețele din Vaslui. Nu cumpărați miel fără cap!

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui atrage atenţia că a depistat mai multe cazuri în care comercianţii vindeau carne de câine în loc de carne de miel sau oaie, scrie „Adevărul”. 
 

„Siguranţa alimentară a populaţiei este o preocupare constantă a Autorităţii. Cu atât mai mult, în acestă perioadă, majoritatea acţiunilor instituţiei s-au concentrat pe acest obiectiv, iar controalele inspectorilor noştri, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost intensificate”, spune medicul veterinar Ponea Mihai, directorul executiv al DSVSA Vaslui.

Verificările inspectorilor veterinari au vizat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare la nivelul pieţelor agro-alimentare din judeţul Vaslui, abatoarelor şi centrelor de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, în unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală si nonanimală, unităţile de comercializare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică / catering cu livrare la domiciliu. 

„În acest sens, atenţionăm consumatorii că, pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul şi organele interne nedetaşate, precum şi ştampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată şi pe pulpe”, explică reprezentanţii DSVSA. 

Recomandările specialiştilor

Pentru a proteja sănătatea consumatorilor, medicii veterinari vin cu următoarele recomandări:

– Să nu cumpere carne de la negustorii ambulanţi care comercializează marfa pe marginea drumurilor, a şoselelor sau în locuri neamenajate şi neautorizate pentru un astfel de comerţ;

– Să nu cumpere carne din pieţe dacă pe carne nu este aplicată lizibil marca de sănătate sau dacă carnea preambalată nu prezintă eticheta de identificare a procesatorului, termenul de valabilitate şi menţiunea că a fost controlată sanitar veterinar; Pentru a nu crea suspiciuni cumpărătorilor, traficanţii care fac substituiri ilegale ale cărnii recurg la disimularea acestei infracţiuni prin tranşarea cărnii în specialităţi de măcelărie sau prin valorificarea cărnii sub formă tocată, în cazul căreia este foarte dificilă diferenţierea provenienţei organice;

– Să evite consumul preparatelor din carne comercializate la tonetele volante şi grătarele amplasate pe traseele comerciale şi turistice aglomerate, întrucât organele sanitar-veterinare nu pot verifica în orice moment compoziţia reală a acestor preparate. Cel mai prudent lucru pentru consumatori este acela de a cumpăra carne şi preparate din carne din unităţi înregistrate sanitar-veterinar pentru un astfel de comerţ, aflate permanent sub supraveghere sanitar-veterinară, dar şi a altor organisme cu rol de control.

 

Comentarii