Calul troian

În ultimele sute de ani, oamenii şi-au creat o cultură în care informaţia şi mai ales, accesul la informaţie a devenit o nouă religie şi un scop cu vocative utopice pe care îl atribuiam doar unei elite învelite într-o aură aproape mitică. O dată ce a devenit clar că singurul mod în care putem progresa, putem să ne depăşim limitele, era prin acumularea de informaţie şi utilizarea acesteia într-un sistem logic, a început ultima revoluţie, revoluţia informaţională. Şi am început-o şi am lucrat la ea şi am susţinut-o, ca nişte adevăraţi eroi în tranşeele întunericului, în modul care ni se părea cel mai corect, mai potrivit şi mai eficient: democraţia. Democraţia informaţiei, egalitatea în distribuirea şi în uşurinţa accesului a devenit pentru unii a două religie şi a fost cultivată până când aproape toţi oamenii au acces la toată informaţia. Şi dintr-o dată, natura, cu sinceritatea ei devastatoare, ne-a adus aminte că de la naşterea universului informaţia are nişte legi aparte.

Nu ai pune în bagajul de informaţiii al unei gladiole informaţia despre cum să îşi crească o trompă şi cum să o folosească să se stropească cu noroi pentru a se feri de razele de soare. Informaţia asta îi este utilă doar elefantului. Pentru floarea noastră această informaţie şi utilizarea ei ar însemna un deces pe cât de sigur, pe atât de absurd. Nu ai pune în bagajul de informaţii al unei pietre informaţia despre cum să îşi treacă moleculele unele peste altele şi să nu se mai îmbrăţişeze cu atâta putere încât să poată parcurge, prin curgere, mii de kilometri. Această informaţie este utilă apei. Pentru piatra noastră asta ar însemna decrepitudinea supremă într-un nisip fără trup şi fără istorie.

Informaţia nu poate fi democratică. Informaţia, care orice unealtă extrem de ascuţită, poate fi fatală. Şi este. Nu de puţine ori. Informaţia chiar dacă este potrivită, în mintea nepotrivită poate naşte monştri cu o forţă terifiantă. Democratizarea informaţiei a făcut din acest scenariu întâmplări reale care se repetă de prea multe ori pe zi. Prima regulă a informaţiei ar trebui să fie abilitatea de a o folosi, de a o pune într-o construcţie logică, de a-i alege petalele aşa cum fac copii în jocul candid cu destinul amoros ascuns în petalele de margaretă. Informaţia este o sursă de învăţare. Dar dacă nu este organizată, procesată şi disponibilă persoanelor potrivite într-un format pentru luarea unor decizii potrivite, este o povară, nu un beneficiu. Informaţia consumă atenţia destinatarilor săi şi le exacerbează până la epuizare creierul emoţional. Prin urmare, o mulţime de informaţii creează o sărăcie de atenţie şi o necesitate de a acţiona impulsiv, emoţional, pentru a naviga prin supraabundenţa de surse de informaţii pe care trebuie să o consume.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi