Capitalismul la români

Nevoia de teatru ca prilej de reflecţie şi meditaţie nu compensează, ci se adaugă nevoii de edificare de sine prin estetic, omul recunoscându-se pe sine ca fiinţă sociopolitică prin spectacol, dar având şi prilejul de a se crea pe sine ca fiinţă estetică. Doar în acest sens putem admite valoarea de teatru total a teatrului documentar, în sensul că nu are o adresabilitate limitată (publicul tânăr), ci una foarte generală. De remarcat şi faptul că în pei­sajul teatrului documentar pot apărea si­mulări, singurele criterii prin care acestea pot fi deosebite de teatru documentar veritabil fiind experienţa regizorului (sau a trupei de actori) în sensul creării de spectacol de teatru documentar şi, mai ales, documentarea serioasă.

Miracolul de la Cluj, ca parte a proiectului „Exerciţii de democraţie. Investigarea istoriei recente“, are la bază o documentare amplă asupra fenomenului Caritas, la care se adaugă o componentă estetică deloc neglijabilă. Îmi sunt cunoscute spectacolele de teatru documentar create de regizorul David Schwartz şi totodată spectacolele realizate în cadrul Reactorului de la Cluj. Însă, de data aceasta, întâlnirea dintre regizor şi trupă e una foarte fericită, deoarece constituie un bun prilej pentru a descoperi lucruri noi atât despre primul, cât şi despre cea din urmă. Surpriza constă tocmai în componenta estetică bine pusă în evidenţă a spectacolului atât ca element vizual (grafică video), dar mai ales muzical (actorii au voci foarte bune, iar în spectacol e integrată şi o instrumentistă, având totodată excelente calităţi vocale). Deloc neglijabilă devine latura estetică a scenografiei geometrizate şi minimaliste.

Spectacolul despre Caritas are un cuvânt cu greutate de spus despre zorii capitalismului la români care a debutat în anii ’90 şi pe care cu mult curaj realizatorii spectacolului îl identi­fică drept un „capitalism western“. În acest sens, miza spectacolului ar putea fi aceea de a ironiza capitalismul la români, încercând totodată să descifreze care sunt originile acestuia în ceea ce priveşte primele manifestări ale acumulării de capital şi obţinerii de profit sau ale privatizării, luând în acelaşi timp în colimator pionii şi beneficiarii direcţi care au contribuit la dezvoltarea capitalismului în România. Sprijinit de membrii fostei securităţi, de elite politice sau intelectuale (de anumite partide politice, de anumite personalităţi cu nume având o oarecare rezonanţă în lumea presei sau ca formatori de opinie), de principalele instituţii ale statului şi de capii acestora sau chiar de oamenii bisericii, capitalismul western la români îşi are originea în jocurile de tip piramidal (Caritas fiind doar unul dintre ele) menite să-i deposedeze pe oameni încetul cu încetul de capitalul cu care intraseră în noua eră de după Revoluţia din 1989 şi să conducă pe de o parte la inflaţie, iar pe de altă parte la îmbogăţirea beneficiarilor direcţi deja amintiţi. Consecinţele capitalismului la români nu sunt însă chiar atât de rizibile pe cât ar părea la prima vedere, deoarece, odată antrenaţi să intre în joc, românii ajung să îşi vândă casele şi să rişte financiar totul, mulţi ajungând la final pe drumuri sau în pragul sinuciderii. Spec­tacolul investighează asemenea cazuri, iar ac­torii impersonează cu măiestrie persona­lităţi, reprezentanţi ai instituţiilor, oameni de rând.

Tragicomedia va însoţi mereu destinul românului (adeseori identificată sub denumirea de „haz de necaz“) aşa cum şi acest excelent studiu de caz, redat prin intermediul mijloacelor artei teatrale, se însoţeşte cu subiectul apariţiei capitalismului la români. Actorii aleg să integreze povestea într-un joc cu sala, pasajele de teatru documentar alternând cu o formă de dialog direct cu publicul, de implicare a acestuia într-o poveste al cărei final este binecunoscut. În acest sens, spectacolul este deschis atât celor care îşi amintesc de fenomenul Caritas, cât şi celor care erau prea tineri sau nu se născuseră încă, auzind poate de acesta sau nici măcar. În acelaşi timp, documentarea foarte bună deschide culisele fenomenului şi ochii privitorului în privinţa zorilor capitalismului la români.

Aşa cum există tare personale care fac o persoană să fie mai predispusă decât alta la anumite reacţii, există tare de neam care fac un popor mai predispus decât altul la anumite greşeli istorice şi există contexte istorice care fac o anumită zonă geografică mai pregătită pentru anumite schimbări de ordin sociopolitic sau economic. În acest sens, sper ca investigaţia realizată prin intermediul spectacolului celor de la Reactor să nu se oprească nici la o simplă analiză a fenomenului Caritas şi nicidecum la un joc interactiv. Lăcomia, vanitatea, prostia (absenţa discernământului şi a simţului măsurii, imitarea de prost gust şi exterioară) sunt tare de neam care, alături de un context istoric prielnic, au condus în mod fatal, inevitabil poporul român din dezastru în dezastru. Miturile sale fundamentale (cum ar fi Mioriţa) îl predispun la greşeli istorice grave. Şi atunci e poate impardonabil că nu ne-am dat seama mai devreme de ce şi la 50 de ani de la Revoluţie ne vom afla în exact acelaşi punct. Gravitând în jurul axei sale de caracteristici funciare, chiar dacă va fi depăşit capitalismul western, românul va mai urca o treaptă şi apoi încă una din cele ce constituie suma greşelilor istorice la care s-a autodeterminat.

Miracolul de la Cluj, cu: Oana Mardare, Lucia Mărneanu, Denisse Moise, Doru Mihai Taloş, regia: David Schwartz, dramaturgie: Petro Ionescu, muzica: Krisztina Sipos, scenografia: Anda Pop, asistent documentare: Silvia Netedu, ilustraţii: Lucia Mărneanu, video: Daniel Răduţu, Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca, prezentat în FITPTI 2018 pe 10 octombrie la Teatrul Luceafărul din Iaşi

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)