Cărălaba şi mielul Maori

luni, 09 octombrie 2023, 01:51
1 MIN
 Cărălaba şi mielul Maori

Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate

Şi alte inexactităţi

Ştire RRA. Ceva cu un gio (grup infracţional organizat) pe la Buzău, care se ocupa de procurat şi vândut „canabis şi alte droguri de mare risc”. Cum adică? De când e şi canabisul drog de „mare risc”, frate? Înţeleg să combaţi consumul de droguri, dar fă-o respectând realitatea. Canabisul e „drog de risc”: „Din categoria droguri de risc fac parte: produsele perturbatoare sau halucinogene, care alterează starea de conştienţă (canabis, LSD, psilocibină, mescalină, DMT, ecstasy, phenciclidină, peyote, psilocynă etc).” (Wikipedia)

Dar aşa se pare: mai nou, totul trebuie exagerat, aşa că trecem un drog de risc la droguri de mare risc, că, de, cauza (combaterea consumului de droguri) e nobilă şi merită să îngroşăm tuşele, nu?

Ehei, pe vremea comunismului…

…urşii care coborau la Buşteni, de pildă, erau puşi la muncă! Cel puţin asta am dedus zilele trecute, când, căutând niscaiva hârtie de scris, am dat peste un caiet de 48 de file (1,45 lei) produs de I. H. Buşteni, iar pe coperta patru se află şi logoul întreprinderii de pe Valea Prahovei care arată un urs împingând un sul mare de hârtie! Mai există fabrica? Parcă nu. Deci nici urşii nu mai au ce face şi cotrobăie prin tomberoane şi containere de gunoi…

Pildă cu raiul

Înainte de toate, trebuie să mărturisesc: nu cred în existenţa raiului (deci, nici în cea a iadului). Dar tare mi-a plăcut o pildă povestită de un invitat de-al lui Remus Rădulescu la emisiunea lui de pe RRA de duminică dimineaţa, „Lumea credinţei”.

Spunea invitatul că oricine ajunge în rai, va avea trei mari mirări: că a ajuns şi el acolo, că nu-i vede pe cei de care era sigur că o să-i vadă şi că-i va vedea pe alţii, de care era sigur că nu vor ajunge în rai…

De ce-mi place pilda? Pentru că spune multe despre felul cum se judecă oamenii unii pe alţii aici, pe pământ. Hopa, stai aşa: cum adică aici?

Alarmism soft

Cică ne aşteaptă, se spune la radio, un sezon rece cu covid, pneumonii şi gripă! Iar vine „lupul”, da. Dar şi când va veni!

Cărălaba şi mielul Maori

La Deva. La Grizzly. Precum ursul american, şi preţurile. Dar clienţii, cică, nu lipsesc. Mă uit pe meniu. Caut supe&ciorbe. Îmi sare în ochi, la „Supe nobile” (30 de lei toate, indiferent de cantitate, care e de 250, 300 sau 400 gr): „Supă pe raţă cu cărălabă”. Cum? „Pe raţă”? Ce? „Cărălabă”? Un fel de gulie, îmi explică un comesean din Deva. Aha, Kohlrabi, deci! Iau o „ciorbă de gălbiori şi ghebe”. Avea să fie bună, asemănătoare cu ciorba de burtă, doar că în loc de burtă avea bureţi. Şi, de, să zicem că din întâmplare, am cam căutat gălbiorii. Deja mă gândeam să-i spun chelneriţei că, totuşi, n-ar fi fost rău să aibă şi gălbiori, când, poftim, am găsit unul!

La felul doi n-am mai riscat (ori de câte ori am luat ceva nou, nemaigustat de mine, am cam luat ţeapă) şi am luat ficăţei de pui la grill cu piure de cartofi şi castravete murat (40 lei). Mda, ficăţeii au fost okay, piureul părea din fulgi ori cartofi vechi, iar castravetele era dulce (deci în oţet, poate murătură bulgărească). Aşa-mi trebuie dacă nu m-am aruncat la un „Ciolan de miel Maori cu piure de cartofi” (90 lei). Auzi, „miel Maori”! Or fi crescând şi pe la noi sau preţul se justifică prin aducerea mielului din Noua Zeelandă? Dar mielul Carpatin ce are, oameni buni?

„Acum începe!”…

… vorba lui Dan Alexandru, cel cu emisiuni de muzică de la RRA.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Începem să devenim o echipă. Am început să avem un plan.

Hai că m-am liniştit!

Un nou sindrom

Sindromul ADC (amprenta de carbon)

O nouă vorbă veche

M-am ales cu o nouă vorbă, auzită de la un cumnat, pe care n-o ştiam: Pune sare şi dispare!

 

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii