De Business

Punem punctul pe știi

Cât ar trebui să câștige un român care accesează un credit prin programul Noua Casă

marți, 15 septembrie 2020, 08:03
1 MIN
 Cât ar trebui să câștige un român care accesează un credit prin programul Noua Casă

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a semnat acorduri cu 15 bănci pentru a da credite prin programul Noua Casă, varianta decisă de Guvern pentru a înlocui Prima Casă.

Directorul Fondului, Dumitru Nancu, spune că interesul este mai mare decât pentru Prima Casă, unde erau 14 instituții de credit care acordau împrumuturi. Dumitru Nancu: "În cadrul programului Noua Casă, care a devenit operațional la 1 septembrie, avem 15 convenții semnate. Săptămâna trecută, Fondul a semnat toate cele 15 convenții, iar de pe data de 1 septembrie, băncile au început să primească cereri pentru Noua Casă. Practic, săptămâna aceasta vor ajunge să încarce cererile. Din informațiile noastre, până la sfârșitul acestei săptămâni, volumul de cereri va depăși 1000".

În funcție de perioada creditului, rata începe de la 1500 de lei și ajunge la peste 1800 de lei, iar salariul minim trebuie să fie cuprins între 3.300 și 4.100 de lei.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii