Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, reclamă noi întârzieri nejustificate pentru autostrada A7

marți, 14 decembrie 2021, 11:14
2 MIN
 Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, reclamă noi întârzieri nejustificate pentru autostrada A7

O „fractură pe coloana vertebrală a Moldovei – A7”, acuză fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta susţine că evaluarea ofertelor pentru primul tronson (Ploieşti – Buzău – 63 km) a fost amânată pentru 2022, deşi ar fi trebuit până luni, iar restul tronsoanelor nu mai au şanse să fie scoase la licitaţie în execuţie, amintind că proiectul A7, finanţat prin PNRR, trebuie obligatoriu finalizat până în 2026.

„Ieri, pe 13 decembrie, ar fi trebuit finalizată evaluarea ofertelor depuse pentru construirea A7 Ploieşti – Buzău şi anunţaţi câştigătorii celor 3 secţiuni. Nu s-a întâmplat, iar noul termen a fost amânat pentru 2022”, a spus Cătălin Drulă. Tronsonul Ploieşti (Dumbrava/A3) – Buzău, în lungime de circa 63,25 km a fost scos la licitaţie în luna iunie, iar cele 39 de oferte au fost depuse pe 16 septembrie, la câteva zile după plecarea lui Drulă de la Transporturi.

„Pe celelalte tronsoane ale A7 între Buzău, Focşani, Bacău şi Paşcani toate termenele stabilite în mandatul meu cu CNAIR şi cu proiectanţii au fost încălcate în ultimele 3 luni. Nu s-au obţinut acordurile de mediu, nu s-au aprobat investiţiile prin HG în Guvern. Astfel, şansele ca vreunul dintre aceste sectoare să fie lansat în licitaţie de execuţie până la finalul anului sunt practic inexistente”, acuză Drulă. Acesta spune că a reuşit să asigure finanţarea europeană prin PNRR pentru Autostrada A7 Ploieşti – Paşcani, „un proiect major de 3 miliarde de euro şi 320km lungime, ce ar trebui să conecteze rapid şi sigur Moldova de Bucureşti şi sudul ţării”., însă „PNRR are termene clare: în 2024, A7 trebuie să fie 50% construită. Iar în 2026 trebuie să fie toată gata”.

„Autostrada A7 şi finanţarea obţinută nu au voie să rămână doar pe hârtie. Moldova merită mai mult”, a spus Drulă. Compania de drumuri a detaliat în urmă cu câteva zile care e stadiul celorlalte loturi din A7, de la Buzău la Paşcani, majoritatea suferind deja întârzieri.

Pe Buzău – Focşani abia acum a fost avizat Proiectul Tehnic, însă unele avize încă nu erau obţinute. Pe celelalte sectoare de la Focşani la Bacău şi de la Bacău la Paşcani, proiectele erau şi mai în urmă. Pe tronsoanele Paşcani – Suceava – Siret, prestatorul Studiului de fezabilitate era în urmă mult cu etapa realizării forajelor geotehnice şi, conform CNAIR, deja acumula penalităţi de întârziere.

 

Comentarii