China lui Xi Jinping (II)

Amploarea supravegherii exercitată de regimul de la Beijing atinge limite greu de imaginat în Xinjiang, regiune despre care Josh Chin spune că arată ca o „zonă de război distopică”, cu posturi de control la fiecare kilometru, cu blocuri de camere de luat vederi la tot pasul și cu scanere faciale în punctele de acces. Într-o altă carte pe aceeași temă, The Perfect Police State, jurnalistul Geoffrey Cain descrie cum în Xinjiang profilul fiecărei persoane este documentat în detaliu, „de la codul genetic, la sunetul vocii sau detaliul dacă intră în casă prin ușa din față sau prin cea din spate”, utilizând algoritmi de Inteligență Artificială, rețele neurale, tehnologii de recunoaștere facială și de voce sau colectarea de date biometrice. „Nu este un genocid în sensul secolului al 20-lea, când regimurile fasciste au plasat populațiile «nedorite» în lagăre ale morții și le-au forțat să intre în camerele de gazare. Este o ștergere lentă, sinistră, a unei întregi culturi, prin tortură psihologică și fizică în lagăre de concentrare și supraveghere nesfârșită pentru a-i obliga să internalizeze gândirea statului și să-și nege propriile realități.”

Noile tehnologii ne transportă într-un univers care, mai ales dacă ne referim la Xinjiang, aduce aminte de cel din celebrul roman „1984” al lui George Orwell sau din filmul „Minority Report”, cu Tom Cruise în rolul principal. Deşi seamănă mai degrabă, cred Chin şi Lin, cu cel dintr-un roman din 1921 al scriitorului rus Evgheni Zamiatin. Dacă supravegherea în masă din perioada sovietică era extrem de costisitoare, mai precizează Chin, pentru că utiliza echipamente scumpe şi o mulţime de oameni, tehnologia de supraveghere bazată pe tehnologii de vârf pusă la punct de chinezi este, din contra, relativ ieftină şi oferă prompt mult mai multă informaţie în raport cu metodele tradiţionale. Astăzi în China algoritmii şi senzorii digitali gestionează o bună parte din activitatea de supraveghere în masă pentru care STASI, poliţia secretă din RDG, utiliza aproape 100 de mii de agenţi şi 170 de mii de informatori, subliniază autorii cărţii. „Supravegherea în masă din China a devenit aproape instantanee. Fiecare schimbare a comportamentului unui individ este acum marcată digital, înregistrată în timp real și adăugată la un portret în continuă expansiune, pentru uzul sau abuzul celor care controlează informațiile.”

Acest sofisticat şi extins sistem de supraveghere dezvoltat iniţial pentru uz intern a devenit ulterior pentru regimul de la Beijing şi un redutabil instrument de influenţă pe plan extern. Zeci de ţări din toată lumea, foarte multe din Africa unde China are şi o amplă prezenţă economică, mult peste cea a Statelor Unite sau a europenilor, au achiziţionat astfel de sisteme, beneficiind de credite avantajoase oferite de chinezi, sub masca de sisteme „Smart City” (cu ajutorul cărora pretind că luptă împotriva criminalităţii) ceea ce le-a permis liderilor aflaţi la putere să consolideze regimuri autoritare prin controlul asupra populaţiei şi opoziţiei politice. Este una dintre explicaţiile pentru sprijinul în bloc pro-China din diferitele organizaţii internaţionale.

S-a văzut asta recent în cazul unui vot din Comisia ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva când delegații au respins o decizie care ar fi permis dezbaterea unui raport privind situația drepturilor omului în provincia Xinjiang. De remarcat că nu era vorba de o rezoluție de condamnare a Beijingului, ci doar de o dezbatere pe marginea raportului. Votul, la finalul căruia s-au auzit aplauze, este o dovadă palpabilă a erodării substanțiale a influenței țărilor occidentale, care au depus eforturi intense pentru un rezultat favorabil, și a creșterii celei a Chinei. Sunt notabile abținerile Argentinei, Mexicului, Braziliei și Indiei, ca și votul împotrivă al Indoneziei, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului, Pakistanului, toate țări musulmane. La fel ca toate statele africane, cu excepția Somaliei.

Motivele care stau în spatele acestor decizii nu sunt neapărat toate un rezultat al influenţei Chinei. Există multe resentimente alimentate de ceea ce statele respective consideră a fi „lecţiile moralizatoare arogante” administrate de către occidentali. India, care este departe de a se afla în relaţii cordiale cu China, Brazilia, ţările din Golf (aici contează şi dorinţa Casei Albe de a relua acordul cu Iranul suspendat de Donald Trump) se încadrează în această categorie. Ministerul de Externe chinez a folosit ocazia votului de la Geneva pentru a vorbi despre „adevăratele şi serioasele violări ale drepturilor omului din Occident”, pomenind „rasismul sistematic”, „discriminările rasiale”, „drepturile imigranţilor”, subiecte în cazul cărora în mod ironic mass-media americane şi europene oferă generos, zilnic, Beijingului muniţie de atac erodând în paralel autoritatea morală a Occidentului în spaţiul extra-occidental. Toate aceste evoluţii şi tendinţe sunt privite cu satisfacţie de către China care doreşte o revizuire fundamentală a manierei prezente de abordare a relaţiilor internaţionale în care democraţia şi drepturile omului ocupă, încă, un loc central.

Deși extrem de eficient, sistemul de supraveghere din China nu este totuși infailibil. Cu doar câteva zile înaintea începerii celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist, pe un pod din Beijing a apărut un banner care îndemna la o grevă generală pentru îndepărtarea de la putere a „dictatorului Xi” și renunțarea la draconicele politici „Covid-zero” promovate agresiv de liderul chinez. „Nu teste PCR, ci mâncare. Libertate, nu izolare la domiciliu. Demnitate, nu minciună. Reformă, nu revoluție politică. Vot liber, nu un dictator. Nu vrem să fim sclavi, ci oameni liberi.” Deși poliția a intervenit rapid și i-a obligat pe jurnaliștii prezenți în zona protestului (sosiți după ce bannerele fuseseră deja îndepărtate) să șteargă fotografiile făcute, alte fotografii și clipuri video, luate anterior de trecători, au fost imediat postate online și au început să circule și în China, dar și în afara țării. Presa internațională notează că în China s-a ajuns la aproape 200 de mii de vizionări pe Weibo (echivalentul chinez al Twitter-ului) până când postările au fost șterse și orice posibile mențiuni privind protestul au fost interzise (inclusiv cuvântul Beijing!). 

China crede că actual context internaţional îi este favorabil, fiind marcat de Ascensiunea Estului şi Declinul Vestului, într-o lume care devine multi-polară. Asta reiese din zona discursului şi poziţiilor oficiale, din opiniile exprimate în mass-media sau în spaţiul academic. Şi, la fel ca şi Moscova, Beijingul este convins că declinul Americii, şi a Occidentului în general, este unul structural. Elitele de la Beijing consideră că problemele democraţiei americane sunt ireparabile, datorită diviziunii politice sistemice. De unde convingerea că modelul de guvernare alternativ, chinezesc, un capitalism de stat, în tot mai mare măsură unul de tip marxist, va fi inevitabil cel mai îmbrăţişat în viitor nu doar de către China, ci de către întreaga lume.

La începutul perioadei de reformă, în epoca post-Mao, Deng Xiaoping le recomanda viitorilor lideri chinezi să „crească țara în liniște”, pentru a nu provoca reacții ostile pe plan extern. De câțiva ani buni, Xi crede însă că forța economică, diplomatică, militară a Chinei nu mai face necesară o astfel de precauție. Dorința de modificare a actualei ordini mondiale de sorginte americană, a configurației de putere pe plan global, a fost explicit exprimată de Xi Jinping și Vladimir Putin la întâlnirea din februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Beijing. Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul din Ucraina și mai ales surprinzătoarea unitate de acțiune occidentală în ceea ce privește sprijinul pentru ucraineni chiar dacă nu a modificat obiectivul strategic final i-a pus totuși pe gânduri pe chinezi. Care va fi impactul în privința forțării „reunificării cu Taiwanul” este neclar. Unele voci, precum Kevin Rudd, cred că mai ales în lumina evoluțiilor din Ucraina, Xi va considera că încă este prea riscant să întreprindă o acțiune militară în următorii 5-6 ani. Alții, din contra, cred că după actualul congres al Partidului Comunist probabilitatea unei acțiuni militare asupra Taiwanului va crește. 

Sunt încă mulţi în Occident care, luând de bune declaraţiile oficiale ale liderilor chinezi, cred că tot ce doresc aceştia este doar un rol mai proeminent al ţării lor în actualul sistem instituţional internaţional. Există şi naivităţi de genul presupusului interes comun pentru combaterea Schimbărilor Climatice în condiţiile în care, singurul interes al Chinei, care pune în funcţiune anual zeci de centrale pe cărbune, este doar acela de a exploata obsesia Vestului pentru această temă. Fostul Consilier pentru Securitate Națională al lui Donald Trump, generalul H.R. McMaster, se îndoiește profund de ambițiile limitate ale Beijingului. „Partidul nu are deloc intenția de a juca după regulile asociate dreptului internațional sau din domeniul schimburilor comerciale”, scria acesta în 2020. „Strategia generală a Chinei se bazează pe co-opțiune și constrângere, în țară și în străinătate, precum și pe ascunderea naturii adevăratelor sale intenții. Ceea ce face ca această strategie să fie potentă și periculoasă este caracterul integrat al demersului, care implică guvernul, industria, mediul academic și armata”.

Obiectivul strategic central al Chinei, relevă o analiză care pleacă de la discursuri cu circulație internă ale unui influent consilier al liderilor chinezi care descrie atingerea acestuia ca parte a unei strategii în 6 pași, este acela de „a administra în faza finală toate țările de pe glob, inclusiv Statele Unite”. Jonathan Ward, în volumul China's Vision of Victory, ajunge la aceeași concluzie: „De la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949, până la venirea lui Xi Jinping la putere, în ochii liderilor chinezi ascensiunea Chinei nu a fost niciodată despre împărțirea Asiei sau a lumii cu Statele Unite. A fost vorba despre restaurarea puterii chineze, o putere nerestricționată de alte națiuni. Este despre construirea unei superputeri și restaurarea poziției de supremație a acesteia în rândul tuturor națiunilor. Numai de pe această poziție supremă se poate împlini destinul Chinei”.