Cinci întârzieri de sute de milioane. Cum se cheltuiesc la Iaşi banii UE? Greu, foarte greu

luni, 04 februarie 2019, 02:50
5 MIN
 Cinci întârzieri de sute de milioane. Cum se cheltuiesc la Iaşi banii UE? Greu, foarte greu

La început de an calendaristic, la jumătatea mandatului actualilor aleşi judeţeni, dar şi în penultimul an al actualului exerciţiu financiar al UE, „Ziarul de Iaşi“ face o radiografie a proiectelor aflate în derulare la Consiliul Judeţean. Din păcate, toate au întârzieri, unele chiar mari u cel mai valoros dintre proiecte, Axa interjudeţeană Iaşi – Suceava (327 milioane lei), ce prevede construirea unei alternative de a ajunge în judeţul vecin plecând prin Breazu din Iaşi, trebuia finalizat peste 2 ani, dar lucrarea nici măcar nu a început. Chiar şi la proiectele mult mai mici, precum restaurarea muzeelor sau renovări de spitale, stăm tot rău. Stadiul fiecărui proiect, cu termene oficiale, dar şi cu prognoze realiste de finalizare, în rândurile de mai jos.

Prima variantă a Programului Anual al Achiziţiilor Publice (PAAP) preconizate de Consiliul Judeţean pentru 2019 prevede cinci investiţii importante, unele aflate în diferite etape de derulare. Prima se referă la Parcul Industrial de la Leţcani, pentru care CJ a estimat cheltuieli de aproximativ 17 milioane de lei. Este vorba de construirea unor facilităţi şi amenajarea suprafeţei de 19 hectare a „Industrial Park“ în vederea concesionării către investitori. O companie turcească producătoare de componente pentru injectoare auto şi-a anunţat încă de astă-vară intenţia de a angaja 250 de oameni pentru fabrica pe care vrea să o deschidă aici. Licitaţia pentru atribuirea contractului de lucrări la Parc urmează să fie lansată în aceste zile şi să se încheie în luna mai. Este singurul proiect de anvergură pe care CJ îl finanţează din fonduri proprii. Toate celelalte beneficiază de finanţare europeană.

Lucrările pe Axa rutieră demarează greu

Tot la sfârşitul lunii mai se estimează că va fi încredinţat şi contractul de realizare a mult aşteptatei Axe rutiere strategice Iaşi-Suceava. Investiţia va crea o rută alternativă de circulaţie între cele două reşedinţe de judeţ, pe drumuri judeţene, chiar mai scurtă decât actuala legătură pe drumuri naţionale. Aceasta va trece prin Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi şi Lespezi, iar în Suceava prin Dolhasca, Liteni, Bosanci. Proiectul, în valoare de 327 de milioane de lei, finanţat cu fonduri europene şi de la bugetul de stat, prevede astfel modernizarea mai multor segmente de drum judeţean pe o distanţă totală de 167,6 km, dintre care 91,7 km în judeţul Iaşi. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru primăvara anului 2021. Cu proiectul făcut de o firmă clujeană în 2018, luna aceasta ar fi trebuit lansată licitaţia pentru execuţie, potrivit PAAP. Rămâne însă de văzut dacă nu vor apărea alte probleme. De altfel, pe teren, situaţia stă altcumva: mai e nevoie de un Audit de siguranţă rutieră. Termenul de realizare a monitorizării traficului variază de la o lună, estimare a Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă a CJ, până la 3 sau chiar 6 luni, după estimarea mai pesimistă a preşedintelui CJ, Maricel Popa.

Ca să se încheie la termenul prevăzut iniţial, mai 2021, lucrările ar trebui să înceapă cel mai târziu în iunie anul acesta. Dă de gândit însă exemplul unei alte licitaţii de aceeaşi valoare, lansată în mai 2018 şi anulată zilele trecute pentru că – susţin cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – din zece oferte, niciuna nu a fost conformă. Este vorba de mo­dernizarea a 76 km de drum naţional (DN 28B) între Tg. Frumos şi Botoşani, drum care se intersectează cu Axa Iaşi-Suceava.

Spitalul de Copii, în şantier la august?

Extinderea şi dotarea Unităţii Funcţionale Regionale de Urgenţă a Spitalului de Copii „Sf. Maria“ este, de asemenea, prevăzută în Programul Anual al CJ. Licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie este planificată să înceapă în august, şi aceasta tot în întârziere. Proiectul este finanţat cu suma de 2,2 milioane de lei din fonduri europene şi de la bugetul naţional.

Amintim că celălalt proiect care vizează acest spital, cel de creştere a eficienţei energetice a clădirii prin lucrări de izolaţie, modernizarea instalaţiilor termice, utilizarea unor surse de energie regenerabilă etc., se află deja în faza licitaţiei pentru încredinţarea lucrărilor. După termenul prelungit deja cu o lună de depunere a ofertelor, în cursă sunt înregistrate trei asocieri de firme. Evaluarea este în curs şi, potrivit anunţului afişat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, câştigătorul va fi anunţat cel mai târziu la mijlocul lunii iunie. Proiectarea şi execuţia lucrărilor, cu o valoare estimată de 90 de milioane de lei, vor dura în total 4 ani.

Restaurare cu răbdare în muzee

Inaugurarea Complexului muzeal din strada Vasile Alecsandri nr. 6 era anunţată iniţial pentru primăvara acestui an, însă deschiderea fostei Chesturi reamenajate a fost amânată pentru 2020, potrivit Programului Anual de Achiziţii Publice. Licitaţia pentru furnizarea de dotări (diverse tipuri de mobilier şi echipament) urmează să fie lansată în toamnă şi să se încheie în februarie, anul viitor. Valoarea estimată pentru reamenajarea clădirii ca muzeu, după ce iniţial fusese renovată pentru a găzdui o parte din birourile CJ, este de 3,57 milioane de lei, finanţare asigurată în mare parte prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi prin bugetul de stat.

Până în mai ar trebui să se încheie şi licitaţia pentru lucrările de consolidare şi restaurare a Muzeului „Nicolae Gane“. Valoarea estimată a proiectului depăşeşte 4 milioane de lei, bani care vor veni în cea mai mare parte din fonduri europene şi din bugetul de stat. Amintim că alte două muzee patronate de CJ se află deja în curs de restaurare: Casa „Sf. Mitropolit Dosoftei“, care ar trebui să fie gata la vară, şi Casa „Vasile Pogor“, unde lucrările vor dura până în toamna lui 2020. Ambele lucrări sunt finanţate din fonduri europene.

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro şi Ziarul de Iaşi în cadrul proiectului „Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination“, cofinanţat de UE prin DG Regio. Informaţiile prezentate nu reprezintă poziţia oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine autorului şi publicaţiei.

Comentarii