Cioloș: Nu există o listă de miniștri pentru un guvern minoritar USR

joi, 14 octombrie 2021, 21:17
1 MIN
 Cioloș: Nu există o listă de miniștri pentru un guvern minoritar USR

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a dezmințit că ar exista în acest moment o listă de miniștri pentru un eventual cabinet monocolor USR. El a spus că la sfârșitul săptămânii, partidul pe care îl conduce va lua o decizie, după ce se vor pronunța și PNL și UDMR.

Întrebat despre apariția unei liste de miniștri a unui eventual guvern monocolor USR, pe internet, Dacian Cioloș a răspuns:

„Doar una? Eu am văzut vreo patru sau cinci. Fiecare se amuză să facă câte o listă și să o scrie de mână ca să pară cât mai originală. Nu există acum o listă de miniștri.

Am convenit cu colegii din Biroul Național USR să ne gândim la astfel de nume. Evident că pentru unele portofolii sunt, probabil, pentru multă lume, nume evidente. Avem colegi care au fost miniștri și în 2016, care au fost miniștri și acum câteva luni, care au o activitate foarte dinamică și vizibilă și eficientă în Parlament. Avem oameni și avem de unde alege.

Vom avea o discuție în momentul în care ne va fi clară situația dacă vom construi un guvern de coaliție cu partenerii de la PNL și UDMR dacă își vor dori și ei acest lucru sau dacă vom merge singuri și, cum am spus, ne pregătim pentru aceste variante și la sfârșitul acestei săptămâni vom lua o decizie într-o direcție sau alta în funcție de ce se va întâmpla și mâine”, a spus Dacian Cioloș.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii