De Business

Punem punctul pe știi

Coface: Posibilitatea unei recesiuni globale devine tot mai clară

marți, 18 octombrie 2022, 17:12
3 MIN
 Coface: Posibilitatea unei recesiuni globale devine tot mai clară

Pe termen scurt, economia pare să se instaleze într-un regim de ”stagflaţie”, în care stagnarea economică şi preţurile în creştere rapidă coexistă şi, între timp, posibilitatea unei recesiuni globale devine din ce în ce mai clară, arată compania Coface.

”Dincolo de repercusiunile războiului din Ucraina, înăsprirea monetară globală şi constrângerile multiple asupra creşterii chineze relevă  o perspectivă sumbră. Pe termen scurt, economia pare să se instaleze într-un regim de „stagflaţie”, în care stagnarea economică şi preţurile în creştere rapidă coexistă. Între timp, posibilitatea unei recesiuni globale devine din ce în ce mai clară”, arată Coface.

În acest context, Coface a realizat revizuiri generale în sens descendent ale previziunilor de creştere a PIB-ului şi ale evaluărilor sectoriale şi de ţară.

Opt ţări, inclusiv Italia, Danemarca, Elveţia, Egipt şi Chile, au fost evaluate în jos, după 19 retrogradări anunţate în trimestrul al doilea.

Un număr de 49 de retrogradări sectoriale evidenţiază deteriorarea clară a condiţiilor din sectoare sensibile la ciclul economic, cum ar fi construcţiile, metalele şi lemnul, dintr-o varietate de zone geografice.

Cele mai multe dintre riscurile menţionate în publicaţiile anterioare Coface s-au materializat: criza energetică din Europa, inflaţia persistentă şi înăsprirea monetară agresivă. Acestea au contribuit la revizuirea în a jos a creşterii economice mondiale în 2023: cu un estimat de sub 2% similar anilor 2001, 2008, 2009 şi 2020.

”În timp ce previziunile de creştere au fost revizuite negativ pentru toate regiunile din lume, Europa este ţinta celor mai grele perspective, cu o recesiune care pare inevitabilă în toate principalele economii în iarna ce urmează. Într-adevăr, criza energetică se intensifică şi bătrânul continent se pregăteşte pentru o sobrietate „impusă”. Fie că aceasta va lua forma unei reduceri „voluntare” (suspendarea activităţilor neprofitabile din cauza costurilor energiei) sau a unei raţionalizări decretate de guverne, scăderea consumului de energie se va traduce neapărat printr-o producţie mai mică şi un declin al PIB-ului. Amploarea declinului va depinde în mare măsură de severitatea iernii, iar Germania, principala putere industrială a continentului, va fi vizată în mod special din acest punct de vedere”, spun analiştii.

În consecinţă, majoritatea retrogradărilor de risc de ţară în acest trimestru se referă din nou la economiile europene.

Sunt anunţate 6 retrogradări suplimentare, în special pentru 3 ţări în care riscul a fost considerat încă foarte scăzut: Danemarca, Elveţia şi Luxemburg. Doar Norvegia, producător de gaze, beneficiază de o mai bună evaluare a riscurilor.

În faţa perspectivei unor preţuri globale ridicate la energie, aproape jumătate din cele 49 de retrogradări ale evaluărilor sectoriale se referă la industrii mari consumatoare de energie, cum ar fi produsele chimice, hârtia şi metalele.

Totuşi, spre deosebire de trimestrul precedent, când majoritatea acestor evaluări în jos s-au înregistrat în principal în Europa, de data aceasta sectoarele au fost retrogradate şi în majoritatea economiilor asiatice şi în Africa de Sud.

 

Comentarii