Comisia Europeană cere Bucureştiului un calcul de impact al actualei variante de reformă a pensiilor speciale

miercuri, 05 aprilie 2023, 19:40
2 MIN
 Comisia Europeană cere Bucureştiului un calcul de impact al actualei variante de reformă a pensiilor speciale

Comisia Europeană a solicitat autorităţilor române noi clarificări privind reforma pensiilor speciale şi, în primul rând, aşteaptă prezentarea impactului legii, conform detaliilor oferite CursdeGuvernare de surse implicate în dialogul dintre cele două părţi.

Corespondenţa şi evaluările periodice vor continua, întrucât nu există, practic, un termen limită pentru îndeplinirea jalonului, cât timp PNRR funcţionează.

Mecanismul prevede că jaloane specifice trebuie să fie îndeplinite în momentul depunerii unei cereri de plată. În cazul de faţă – reforma pensiilor – este vorba despre un jalon ce trebuie atins la a treia cerere de plată. În acest moment, Comisia analizează a doua cerere de plată, cu precizarea că încă nu sunt bifate la Bruxelles condiţiile de acceptare a acestei a doua cereri.

Neîndeplinirea obligaţiilor asumate pe reforma pensiilor speciale poate atrage pierderea a 3,2 miliarde de euro, adică a celei de-a treia tranşe, în integralitate.

Principalele informaţii aşteptate de Comisia Europeană pe marginea reformei pensiilor speciale:

  • Impactul pe care-l va avea legea (cu estimarea cheltuielilor), pe categorii de pensii
  • Separat, impactul eliminării celor cinci sporuri din baza de calcul a pensiilor militare (noutate introdusă de senatori în proiectul de lege ce a trecut prin camera superioară la sfârşitul lunii martie).
  • Detalii despre impozitarea progresivă a pensiilor speciale şi riscul ca această măsură să fie respinsă la CCR.
  • Dacă legea pensiilor speciale se aplică şi primarilor şi parlamentarilor, pentru că aceste categorii nu figurează în legea reformei (indemnizaţiile primarilor, viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt adoptate, însă plata lor a fost prorogată; indemnizaţiile parlamentarilor au fost eliminate, dar CCR a declarat neconstituţională legea).

Cititi mai multe detalii pe cursdeguvernare.ro

Comentarii