Concurs naţional de creaţie literară pentru amatori

marți, 26 februarie 2019, 21:29
1 MIN
 Concurs naţional de creaţie literară pentru amatori

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează o nouă ediţie a Concursului „Ion Creangă“ de creaţie literară – POVEŞTI, scriitori de toate vârstele din ţară şi de peste hotare având posibilitatea să participe la cele două secţiuni. 

Astfel, românii de pretutindeni, care nu sunt membri au Uniunii Scriitorilor, poti trimite manuscrise de maximum 15 pagini la cele două secţiuni ale concursului aflat la cea de-a XXVII-a ediţie. Cei care doresc să se înscrie la competiţie pot trimite lucrările până pe 31 martie, în cinci exemplare. Lucrările trebuie însoţite de un motto, iar participanţii trebuie să specifice numele, vârsta, adresa, numărul de telefon şi adresa de email, dar şi menţiunea „Poveşti scrise de copii“ sau „Poveşti scrise de adulţi“, în funcţie de secţiune. Alături de cele cinci exemplare ale lucrării şi plicul sigilat cu datele personale ale autorului, participanţii trebuie să adauge şi un suport (cd, dvd) cu formatul electronic al textului. Concurenţii care vor fi selectaţi drept câştigători vor fi premiaţi în cadrul Zilelor Bojdeucii, eveniment care se va desfăşura în perioada 13-14 aprilie. 

Comentarii