Condamnaţi după ce nu au semnalizat corespunzător o movilă de pământ, iar un tânăr şofer a murit din cauza ei

luni, 01 noiembrie 2021, 11:26
4 MIN
 Condamnaţi după ce nu au semnalizat corespunzător o movilă de pământ, iar un tânăr şofer a murit din cauza ei

Un caz dramatic, un accident rutier în care a murit un tânăr în vârstă de 22 de ani, despre care s-a scris foarte puţin spre deloc până acum în presa locală, a fost tranşat de prima instanţă de judecată, care a stabilit condamnări pentru o societate din Suceava şi un angajat al acesteia. Pe scurt, în timpul unor lucrări efectuate la Dumbrăveni, muncitorii unei firme au depozitat pământ pe partea carosabilă, iar un tânăr şofer, care consumase alcool, a văzut târziu obstacolul. A urmat un accident, în urma căruia tânărul de la volan a murit, iar alte două persoane au fost rănite.

Firma Macosin SRL Suceava a fost condamnată pentru ucidere din culpă şi infracţiunea de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public. Practic, acea movilă de pământ a fost cauza determinantă a accidentului, deşi şi şoferul a avut o parte din vină, în special din cauza consumului de alcool.

 Un obstacol care, mai ales la acea oră, putea pune în dificultate orice şofer

Pe 25 decembrie 2017, aşadar în prima zi de Crăciun, trei tineri din Dumbrăveni s-au urcat într-un VW Golf, la prima oră a dimineţii, pornind de pe un drum secundar spre drumul principal din Dumbrăveni, DN 29 Suceava-Botoşani. În acea noapte ar fi mers la colindat pe la mai multe case, iar din păcate şi tânărul care conducea a băut. 

La volan era Alexandru Costel Filote, în vârstă de 22 de ani, care era venit acasă de la muncă în străinătate şi a petrecut cu prietenii. Era ora 5.10 dimineaţă, aşadar beznă completă afară.

După cum au stabilit poliţiştii şi procurorii care au anchetat cazul, tânărul şofer a văzut târziu că pe carosabilul de pe drumul judeţean 208B este o movilă de pământ şi, în încercarea de a evita obstacolul care nu era semnalizat corespunzător, a tras de volan stânga şi dreapta, moment în care maşina a intrat în derapaj. Autoturismul s-a lovit violent de un stâlp, cu partea stângă, şoferul resimţind impactul în plin.

Cei trei tineri din maşină au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital. Cei doi pasageri au scăpat cu leziuni relativ uşoare, însă, din păcate, şoferul s-a lovit grav la cap. El a intrat în comă cerebrală traumatică şi a decedat.

 Culpă comună

Proba biologică ce i-a fost recoltată tânărului când încă mai era în viaţă a indicat că avea o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge.

Aceasta a fost pe scurt dinamica accidentului, în urma anchetei poliţiştilor rutieri. Având în vedere că tânărul care a decedat era băut şi a circulat imprudent, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au stabilit, firesc, o culpă comună.

Totuşi, s-a stabilit că firma şi responsabilul de lucrare trebuie trimişi în judecată, atât pentru că au efectuat o lucrare neautorizată în zona drumului public, dar şi pentru ucidere din culpă.

Firma Macosin efectua în acea perioadă la Dumbrăveni o lucrare la iluminatul public. În timpul unor săpături, pământul a fost depozitat pe carosabil, fără aviz de la poliţia rutieră.

Dacă acea movilă de pământ nu ar fi fost acolo, pe drum (nu a existat vreun aviz de la poliţie), practic tragedia nu s-ar fi produs.

Un amănunt care merită amintit este că vorbim despre o movilă de pământ lăsată pe drum în zilele de Crăciun, practic dinainte de sărbători.

 Amenzi penale şi condamnări cu suspendare

Conform deciziei Judecătoriei Suceava, care nu este definitivă, SC Macosin SRL a fost condamnată la o pedeapsă de 48.000 de lei amendă penală (cum se dau condamnările în cazul societăţilor) în timp ce responsabilul de lucrare, Bogdan Andrei Camilar a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public. A rezultat pedeapsa de 2 ani şi 2 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere.

Inculpatului i s-au stabilit o serie de obligaţii şi restricţii, de la care nu are voie să se abată.

 Daune de doar 15.000 de lei, pentru membrii familiei tânărului decedat

Judecătoria Suceava a mai decis ca inculpaţii, în solidar, să achite 15.000 de lei daune morale pentru fiecare din cele cinci părţi civile din dosar (părinţii tânărului şi cei trei fraţi ai acestuia), plus 3.713 lei daune materiale.

Avocatul Marius Sinescu, care reprezintă familia tânărului decedat în accident, a declarat că soluţia Judecătoriei Suceava va fi atacată, considerându-se că daunele morale sunt mici în raport cu drama familiei şi pierderea băiatului în vârstă de 22 de ani.

În aceste condiţii, dosarul va fi reanalizat, pentru o sentinţă finală, de către Curtea de Apel Suceava.

Societatea Macosin şi inculpatul persoană fizică se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o sentinţă definitivă a instanţelor de judecată.

SURSA: monitorulsv.ro

 

 

Comentarii