Creşte îngrijorător numărul ieşenilor care află că au HIV. Majoritatea celor care primesc vestea cruntă au sub 24 de ani

luni, 14 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Creşte îngrijorător numărul ieşenilor care află că au HIV. Majoritatea celor care primesc vestea cruntă au sub 24 de ani

În ultimii ani, la Centrul Regional HIV-SIDA de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”, s-a dublat numărul pacienţilor nou diagnosticaţi. Sunt depistaţi inclusiv pacienţi care abia au împlinit vârsta de 18 ani, deşi în urmă cu doi ani vârsta minimă de infectare era de 21 de ani. 

Specialiştii spun că acesta este unul dintre efectele îngrijorătoare ale trecerii prin pandemia de COVID-19, când a existat o teamă de a veni la spital la primele semne ale unei afecţiuni. Medicii de la unitatea medicală susţin că cei mai mulţi au vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani şi au ajuns la spital din cauza altor afecţiuni, care impuneau testarea HIV-SIDA. „Această categorie de pacienţi este caracterizată de dinamica de familie: fie pornită dintr-o autoritate exacerbată, a figurilor parentale, rigiditate în educaţie, simţindu-se neînţeleşi, fie, la extrema cealaltă, o libertate fără limite sănătoase oferită de părinţi, viaţă socială de tip club, anturaj deschis la consum de substanţe interzise, alcool”, a precizat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Lipsa de informare se reflectă în creşterea numărului de cazuri de HIV la tineri

 

Echipa de psihologi a spitalului a schimbat modul de abordare a noilor pacienţi, terapia psihologică urmărind conştientizarea aderenţei la tratament şi cunoaşterea evoluţiei şi transmiterii bolii. Astfel, se elaborează fişa de consiliere a pacientului, document în care se prezintă specificul infecţiei HIV, modalităţile de transmitere şi prevenţie: ce înseamnă dacă testul este pozitiv, de ce este importantă supravegherea permanentă, fără sincope, de către medicul curant, de ce este nevoie de consiliere psihologică, cum poate fi responsabilizat pacientul, dar şi cum se poate preveni boala. „Implicarea noastră are nevoie de sprijin din partea societăţii, a autorităţilor cu rol în luarea deciziilor. Suntem încă o societate în care sexualitatea este un subiect tabu, însă lipsa de informare sau informarea superficială se traduc în acest număr al creşterii cazurilor de infectare HIV în rândul tinerilor, la vârsta la care ar trebuie să se bucure de viaţă, nu să lupte pentru ea şi este doar una dintre problemele grave ale lipsei educaţiei sexuale”, a completat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”

Comentarii