Cu vai, cu of, pe loc de play-off

miercuri, 30 octombrie 2019, 02:50
3 MIN

 

Poli a revenit în prima grupă valorică a Ligii I după succesul norocos obţinut în faţa rezervelor campioanei, CFR Cluj

 

Politehnica Iaşi a ieşit din gaura neagră în care intrase după victoria obţinută în faţa FCSB pe 18 august. Timp de mai bine de două luni, Poli nu a mai bifat niciun succes, irosind şapte posibilităţi de a împuşca trei puncte dintr-un foc. Luni, la Botoşani, seria proastă s-a oprit: Poli s-a impus cu 2-1 în faţa CFR Cluj, în prima etapă a returului sezonului regulat al Ligii I.

Succesul are mai multe explicaţii. În primul rând, Poli a confirmat că ştie să speculeze la maximum problemele adversarilor cu ştaif. Aşa a făcut-o şi în tur, când a prins Astra după ce antrenorul giurgiuvenilor, Dan Alexa, fusese pălmuit de Anamaria Prodan, sau când a întâlnit Dinamo şi FCSB în perioade în care ambii granzi navigau în ape extrem de tulburi. Iaşi a profitat din plin şi a trecut de toate cele trei echipe amintite. Luni, Politehnica s-a temut doar zece minute de garniture a doua a CFR, grupare cu ceva probleme interne, care şi-a permis luxul să ţină pe bară opt titulari. Apoi, trupa lui Mihai Teja a profitat de pasul rapid făcut înapoi de ardeleni după deschiderea scorului şi a reuşit să joace de la egal la egal cu echipa secundă a campioanei, alcătuită în mare măsură din jucători fără ritm, fără vlagă. Statistica spune totul despre echilibrul existent: 7-10 la şuturi, 4-3 la încercări cadrate, 4-4 la cornere. Faptul că Poli a câştigat un meci echilibrat se datorează şansei, a doua explicaţie principală a rezultatului. “Şansă” care pentru ieşeni poate purta numele Arlauskis. Portarul oaspeţilor, intrat mult prea relaxat în joc, a greşit la primul gol încasat, iar pe al doilea l-a făcut practic cadou, Gallego punctând pentru prima dată de când joacă în Liga I. Astfel, campioana a pierdut şi egalul, care ar fi fost mai echitabil după aspectul partidei.

Victoria reprezintă un rezultat extrem de important, care poate redresa moralul unei echipe care suferea vizibil la acest capitol. Pe lângă cele trei puncte, merită subliniat discursul ponderat al antrenorului ieşenilor, Mihai Teja, de la final, care a recunoscut că norocul a avut rolul său la Botoşani. Pe viitor, pentru a nu mai depinde de şansă, Poli, care nu a jucat grozav, trebuie să-şi recapete siguranţa defensivă (a nu se uita lipsa de reacţie a fundaşilor de la golul CFR, duelurile pierdute cu uşurinţă şi mingile irosite de Breeveld, care nu e încă în ritm), să construiască mult mai eficient, să dinamizeze flancurile (Horşia e de multe etape în ceaţă, iar Popadiuc confirmă, până acum, de ce nu s-a impus nicăieri) şi să aducă mai multe mingi la finalizare, Andrei Cristea fiind silit des să coboare mult pentru a intra în joc.

Primul prilej de a mai regla din deficienţe va fi mâine, în optimile de finală ale Cupei României, într-un joc în care se pot efectua multe ajustări. Asta pentru că adversarul, Metalul Buzău, este o echipă modestă, de Liga a III-a. Partida, care va avea loc la Buzău, va începe la ora 14:30.

 

 

Poli-catalog

Târnovanu (6) – sigur.

Cabral (5,5) – a avut şansa să-l aibă pe palidul Pereira pe flancul său.

Mihalache (5,5) – sub nivelul său obişnuit.

Diallo (5,5) – câteva ezitări.

Bădic (5,5) – s-a simţit că a lipsit mult.

Breeveld (5,5) – a început prost, şi-a revenit pe parcurs.

Horşia (5) – nu-şi regăseşte cadenţa.

Passaglia (7) – a marcat un gol, a alergat mult.

Loshaj (6) – harnic.

Popadiuc (5) – nu a ieşit deloc în evidenţă.

A. Cristea (6) – joc tactic bun: a ştiut să ţină de minge, să rupă jocul şi să-i ţină pe Vinicius şi Paşcanu lângă el.

Gallego (7) – a marcat golul victoriei, cu largul concurs al lui Arlauskis.

F. Cristea (5,5) – a intrat cu tupeu.

Devesa a intrat în minutul 79.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii