Cui îi pasă de proiectul de ţară?

Nu numai celor de acum, ci şi generaţiilor ce vor veni. E, desigur, ceva de ordin strategic, liant comunitar la nivel naţional, politic în esenţă, dar depăşind panoplia partidelor şi mentalităţile politicienilor, precum şi specializarea de experţi a unor tehnocraţi realmente neafiliaţi vreunui partid, de vreme ce asumarea unui proiect de ţară presupune o polarizare cvasiunanimă, în jurul unor vectori decisivi şi convingători. Dar e uşor de ajuns la o atare convergenţă de facto?

Cea dintâi dificultate de înfruntat (şi cea mai redutabilă) rămâne chiar selectarea liniilor de forţă care să articuleze proiectul, consistenţa lor de obiective definite ca vitale, lucid cântărite drept realiste şi oportune, în raport cu potenţialul distinct al ţării (propriu ei) şi cu un întreg context al înfăptuirii proiectului. Revenirea Basarabiei la România ar putea fi pe o astfel de măsură, dar cu soluţia dincolo de Prut, şi nu dincoace de el. In­tra­rea în NATO şi în UE? N-a fost un proiect de ţară privindu-le, ele apar drept condiţii normale de evoluţie, nu şi ţinte precizate, proprii doar no­uă ca opţiune esenţială. La fel, investiţiile norma­le şi curente în sănătate, infrastructură, servicii. Dintre şansele de ordin economic, agricultura bio şi zootehnia, în conjugare cu industria prelucră­toare de profil sau, pe o altă direcţie, IT-ul ar fi ramuri de un potenţial realist şi cu o miză de nivelul proiectului de ţară, rezultatul depinzând însă de investiţii de stat şi private, nu numai româneşti, ci şi străine, de atras cu inteligenţă şi tenacitate, în condiţii profitabile şi pentru România, nu doar pentru alţii.

Are alianţa PSD-ALDE un proiect de ţară al ei? Ar putea să pretindă că merită evaluat drept aşa ceva creşterea economică, dar dacă ea rămâne strict pe consum (şi zero investiţii), mai e posibilă o astfel de confuzie?! Atunci e o pură înşelătorie electorală, populistă (majorări doar nominale, la pensii şi salariul minim), ceea ce seamănă a „după noi, potopul!”, nici vorbă de beneficii globale şi de lungă durată. Apă curentă şi canalizare, WC-uri în locuinţe, drumuri şi poduri – nivel liminar de civilizaţie, de realizat, desigur, până în ultimul sat sau cătun, dar nu ca proiect de ţară, ci ca prag minimal de integrare europeană reală. Sunt, în schimb, multe argumente puternice pentru un proiect de ţară centrat pe educaţie, dar întrebarea este cât va beneficia România de pe urma lui dacă exodul de inteligenţe, talente şi profesionişti de înalt nivel va continua în ritmul de acum sau chiar mai accelerat.

Foarte mulţi români rămân convinşi că, din păcate, singura „realizare” în trei decenii de postcomunism a fost jefuirea ţării, cu amărăciune văzut drept ascunsul, dosnicul „proiect de ţară” al lor al politicienilor corupţi, mână în mână cu afaceriştii de carton, abonaţi la contracte cu statul, protejaţi, la rândul lor, de tot soiul de acoliţi, lupi puşi paznici la oi (poliţie, „justiţie”, administraţie, Servicii), motiv pentru care asanarea ar trebui să înceapă nu cu spectacolul mediatic al cătuşelor, ci cu recuperarea integrală a daunelor, deposedarea jefuitorilor de averile lor neobrăzate, precum şi o legislaţie care să potenţeze pedepsele pe măsura gravităţii faptelor şi a palierului de putere în ierarhia statului, politicienii, magistraţii culpabili şi ceilalţi „lupi la oi” meritând sancţiuni legale majorate pe măsură, faţă de delincvenţii şi infractorii de rând.

Sunt sigur că, printre colegii colaboratori ai „Ziarului de Iaşi”, nu vor lipsi nici vocile sceptice şi ironice faţă de conceptul însuşi de proiect de ţară, când atâtea semne arată, pe lângă impostura, lăcomia şi insolenţa multor, prea multor „aleşi”, şi nepăsarea atâtor români de reacţiile de mentalitate şi protest faţă de ticăloşia acelora. Indiciul, simptomul cele mai la vedere, pentru noi toţi, sunt de căutat în ritmul cu care se produce, în continuu crescendo, părăsirea ţării de către mulţi români. Şi atunci, rămâne o ultimă întrebare: proiect de ţară, bine, dar pentru ţara cui?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar