Cum a scăpat Chirica de controlul judiciar. Acuzaţiile de bază nu au făcut obiectul judecăţii

Mihai Chirica a scăpat ieri de controlul judiciar în dosarul blocului din Tătăraşi finalizat cu mai multe etaje decât în autorizaţia de construire

sâmbătă, 12 februarie 2022, 02:50
3 MIN
 Cum a scăpat Chirica de controlul judiciar. Acuzaţiile de bază nu au făcut obiectul judecăţii

Primarul Mihai Chirica se poate întoarce la birou. Magistraţii Tribunalului au admis ieri plângerea depusă de acesta împotriva ordonanţei procurorilor DNA prin care se instituise controlul judiciar împotriva sa. Principala miză a contestaţiei depuse de Chiria a fost reprezentată de faptul că, prin ordonanţă, procurorii îi interziseseră şi exercitarea funcţiei. 

Această măsură ar fi putut duce la încetarea de drept a mandatului de primar, înainte de termen. "S-a hotărât ridicarea în totalitate a condiţiilor cerute de procuror, respectiv în acest moment nu mai există nicio interdicţie în ceea ce priveşte controlul judiciar. Practic, am intrat în deplinătatea tuturor atribuţiilor pe care le am în calitate de primar al municipiului Iaşi", a comentat ieri Chirica.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Chirica de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei în procedura de atestare a construirii unui bloc din Tătăraşi, în urma căreia numărul de niveluri ale imobilului a fost mult suplimentat faţă de cel autorizat. Şedinţa de ieri a Tribunalului a durat aproximativ două ore, o bună parte din acest timp fiind dedicată prezentării de către Chirica a punctului său de vedere referitor la acuzaţiile aduse de procurori. Apărătorul lui Chirica în acest dosar a fost vicepreşedintele Uniunii Naţională a Barourilor din România, avocatul Marius Striblea. Apărarea construită de acesta a vizat, pe de o parte, drepturile procesuale ale clientului său, care ar fi fost încălcate de procurori, iar pe de altă parte, necesitatea însăşi a măsurii controlului judiciar. "Plângerea împotriva măsurii preventive a fost admisă de către Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi, controlul judiciar fiind revocat. Soluţia este definitivă. Am invocat mai multe nulităţi în legătură cu modul în care s-a luat măsura, dar şi legate de nerespectarea dreptului la apărare al domnului primar Mihai Chirica", a comentat Striblea. O greşeală speculată de apărare a fost faptul că Chirica a fost audiat doar ca suspect, nu şi în calitate de inculpat. Or, măsura controlului judiciar poate fi dispusă de procuror doar după audierea "inculpatului", nu a "suspectului".

De asemenea, măsurile dispuse în cadrul controlului judiciar nu ar fi fost motivate corespunzător de procurori, astfel încât să fie clar de ce este necesară fiecare dintre ele. "Măsura preventivă nu era necesară şi nici proporţională, având la bază acuzaţii ce nu stau juridic în picioare şi nu se întemeiază pe probe. Controlul judiciar era o exagerare şi nu avea niciun aport la bună desfăşurare a urmăririi penale. Primarul Mihai Chirica este singurul inculpat din dosar şi doar împotriva lui se luase o măsură preventivă", a precizat Striblea.

Decizia de ieri a Tribunalului nu are cale de atac. Ca urmare, primarul nu va mai putea fi pus din nou sub control judiciar, în timpul cercetărilor desfăşurate în dosarul instrumentat de DNA, decât în situaţia în care ar apărea elemente noi care să ducă la o extindere a cercetărilor ori o reîncadrare a faptelor.

În faţa judecătorilor Tribunalului s-a desfăşurat ieri şi o nouă şedinţă în celălalt dosar în care edilul este inculpat, dosarul "Skoda". În acesta, edilul este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea a patru autoturisme Skoda pentru municipalitate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie au dispus punerea sub sechestru a unui apartament aflat în proprietatea lui Chirica. Măsura a fost contestată de primar, Tribunalul fixând ca termen de pronunţare asupra legalităţii sechestrului ziua de 25 februarie. 

Comentarii