Caută 
1 MIN
La ora la care scriu, nu am cum să ştiu rezultatele primului tur. Nu-mi rămâne, aşadar, decât să povestesc cum am votat eu în primul tur şi de ce. Direct, fără nicio introducere suplimentară: în primul tur am votat cu Dan Barna. Hotărârea am luat-o cu doar câteva zile înainte de vot.
Nu mi-am schimbat părerea despre el. Îl consider în continuare un candidat nepregătit. Poate peste 5 sau 10 ani va deveni un prezidenţiabil redutabil – dar acum nu e. Şi în continuare nu rezonez cu viziunea lui prezidenţialistă: în context românesc, consider că prezidenţialismul e periculos pentru democraţie.
Nu mi-am schimbat părerea nici despre unii membri sau susţinători ai USR. Despre ei, cred în continuare că au o cultură democratică extrem de precară.
Dar votul meu de duminică a fost unul de protest. Da, am votat cu Barna, dar asta nu înseamnă că am votat pentru Barna.
Să mă explic. Pentru mine, cea mai importantă dintre valorile politice e democraţia. Democraţia politică, cu tot ce presupune ea: pluripartitism, alegeri libere şi corecte, competiţie reală între partide sau candidaţi şi aşa mai departe.
Cum ştiţi, eu cred că sărăcia, de exemplu, e o problemă serioasă în România, aşa încât pledez de ceva vreme pentru politici de combatere a ei. Dar dacă aş avea de ales între, să zicem, un candidat care combate sărăcia, dar care subminează democraţia politică şi unul care apără democraţia, dar care refuză explicit să susţină politici de combatere a sărăciei, voi vota întotdeauna cu cel de-al doilea. Fiindcă, repet, pentru mine democraţia politică e valoarea politică supremă. Pentru ea am ieşit în stradă în decembrie 1989.
De-asta n-am votat niciodată cu PSD sau cu vreun candidat susţinut de PSD. Fiindcă, din 1990 încoace, PSD s-a dovedit de prea multe ori un adversar al democraţiei politice – iar când nu e asta, refuză să ofere garanţii că nu va mai fi aşa ceva.
Dacă am de ales între un candidat PSD şi unul non-PSD măcar rezonabil din punct de vedere al respectului faţă de democraţie, votez întotdeauna cu candidatul non-PSD. Dacă am de ales între un candidat PSD şi unul non-PSD la fel de periculos pentru democraţie, mă abţin de fiecare dată de la vot – aşa cum s-a întâmplat în turul 2 din 2000 şi în turul 2 din 2009.
Tot de-asta, de exemplu, am votat în 2004 cu Traian Băsescu, după care am votat pentru revocarea lui de fiecare dată când s-a cerut revocarea (indiferent de motivul invocat de cei care au cerut revocarea).
Una peste alta, eu sunt – şi rămân – un alegător al opoziţiei democratice din anii '90. "Opoziţia democratică", aşa i se spunea atunci opoziţiei la PSD, nu "dreapta", cum i se spune azi – fiindcă dezideratul politic principal era construirea unui stat democratic (nu era şi singurul deziderat, fireşte, dar ăsta era dezideratul principal).
Cum ar veni, sunt vechi – vorba lui Caragiale. Pentru mine, democraţia politică rămâne valoarea politică supremă, chiar dacă pentru alţii lucrurile s-au schimbat.
În condiţiile astea, am simţit nevoia să protestez faţă de refuzul lui Iohannis de a accepta o dezbatere cu ceilalţi contracandidaţi. Fireşte, refuzul ăsta nu e o subminare a democraţiei, dar e o îndepărtare suficient de mare de la standardele democratice încât să mă facă să protestez.
La fel, incapacitatea lui Iohannis de a se opune derivei iliberale în ciuda bunelor sale intenţii nu e, prin ea însăşi, un atac la adresa democraţiei. Nu cred că îi poţi reproşa cuiva că nu ştie şi nu poate să fie un preşedinte de vreme rea când te trezeşti în mijlocul unei furtuni. Dar poţi constata incapacitatea asta şi o poţi amenda printr-un vot de protest.
Cealaltă valoare politică pe care o consider fundamentală e respectul faţă de drepturile omului (care, pe fond, e un corolar al respectului faţă de democraţia politică).
Din punctul ăsta de vedere, şi Iohannis, şi Barna stau bine. Dar toţi ceilalţi candidaţi, absolut toţi ceilalţi, sunt cepefişti. Au susţinut referendumul anti-LGBT şi/sau au votat DA la el. Prin urmare, un vot în favoarea oricăruia dintre ei îmi era şi îmi e absolut imposibil – şi un vot de protest împotriva lor mi s-a părut şi mi se pare absolut necesar. Asta înseamnă că duminică nu am putut nici să stau acasă şi nici să-mi anulez votul.
Combinând cele două voturi de protest, nu am putut, cum am spus, decât să votez cu Dan Barna. Nu pentru el, ci cu el – fiindcă i-am acordat un vot de protest, nu un vot de susţinere.
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
