Cum i-au trebuit statului român 12 luni să recunoască diplome de la Stanford

La vârsta de 36 de ani, acesta îşi făcuse specializarea în neurochirurgie la Stanford, era singurul român şef de clinică la spitalul din Stanford de până atunci, era cel mai tânăr şef de clinică din istoria spitalului, iar intervenţiile sale minim-invazive mai erau realizate doar de o mână de doctori din întreaga lume. La 36 de ani, Ştefan Mindea s-a întors în România să lucreze aici fiindcă simţea că se plafonează în SUA, unde erau 100 de neurochirurgi doar în California, şi unde ar fi dorit să ajute la dezvoltarea domeniului. Când a discutat cu reporterii „Ziarului de Iaşi“, Ştefan Mindea avea 10 luni de când nu îi erau recunoscute studiile ca să poată primi drept de practică în ţară, nu îi era recunoscută calitatea de doctor şi, implicit, nu avea dreptul să opereze.

Fusese în trei luni de şapte ori cu avionul în SUA, fiind trimis după acte suplimentare, fiind prins în birocraţia unui sistem în care doctorul spunea că nu s-a oferit nimeni să-l ajute să îl desluşească. „E frustrant şi pentru mine, vă daţi seama. În ultimele trei luni am fost de şapte ori cu avionul în SUA, pentru a rezolva situaţia de acolo şi pentru a mai aduce acte. Mă aşteptam să fie o provocare, ştiam că va fi nevoie de multă răbdare, dar recunosc că nu am crezut că va dura atât de mult. Nu am crezut, recunosc. Am fost şi sunt puţin dezamăgit că durează atât de mult şi că procesul de obţinere a actelor este atât de greu. Am simţit că, poate, voi fi primit cu mai multă încurajare în tot procesul, dar am simţit în schimb mai multă distanţare, răceală. Nimeni nu s-a implicat în mod special. Nu acuz, fiecare şi-a făcut treaba, dar credeam că va veni cineva să spună «Uite, ştii ce? Tu nu cunoşti sistemul, ai să ai nevoie de actele următoare. Vino mâine, dă-mi un telefon, un mail, ca să te ajut». Şi nu a fost aşa deloc“, povestea resemnat, în 2014, Ştefan Mindea. Părinţii săi au fugit din România când el avea patru ani şi jumătate, în comunism, în căutarea unui trai mai bun şi a unei educaţii pentru copilul lor. Mama sa era economist, tatăl doctor veterinar şi au ajuns dintre dealurile Zalăului direct în inima oraşului Chicago, unde s-au stabilit. Ştefan Mindea s-a aflat între 2009 şi 2013 în topul celor mai buni cinci chirurgi ai spitalului din Stanford.

După şase ani în care s-a specializat în neurochirurgie minim-invazivă, la 36 de ani, în 2014, şi a purtat discuţii cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi pentru a iniţia unele proiecte în comun cu Iaşul pe care însă nu le-a mai dus la bun sfârşit. Acum, doctorul este instalat la Constanţa, a devenit diacon, are al şaselea copil şi are o clinică privată unde operează români şi diferite persoane din străinătate care îl recunosc după cartea de vizită. „Mereu am crezut că există ceva unic în spatele fiecărei decizii. E clar că am avut un aranjament confortabil la Stanford. Îţi dai seama că n-am dus lipsă niciodată de nimic. Dar, în momentul în care avansezi în carieră, găseşti împlinirea în modalităţi diferite. Şi, oricum ar suna, se rezumă la impactul social. Mai bine de atât nu ştiu cum să explic. Să ai o şansă de a avea un impact asupra a 20 de milioane de oameni în neurochirurgie este foarte, foarte, foarte mult. Asta nu aş fi putut face niciodată la Stanford, în condiţiile în care sunt 100 de neurochirurgi numai în California“, povestea în 2014 doctorul Ştefan Mindea.