Cum se descurcă tinerii ieşeni când pleacă din centrele sociale ale DGASPC

sâmbătă, 11 august 2018, 01:49
3 MIN
 Cum se descurcă tinerii ieşeni când pleacă din centrele sociale ale DGASPC

Tinerii care ies din sistemul de protecţie socială din cauza vârstei pot beneficia în continuare de sprijin.

Tinerii care au împlinit vârsta la care trebuie să părăsească sistemul de protecţie specială  şi să se integreze pe piaţa muncii reprezintă una dintre priorităţile Strategiei Naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, acestora aplicându-se o serie de măsuri speciale, spune un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Astfel, tinerii care trebuie să părăsească sistemul social, dar îşi continuă studiile la zi, în orice formă de învăţământ, vor putea beneficia în continuare de protecţie specială, până la vârsta de 26 de ani.

De asemenea, tinerii care dobândesc capacitatea de muncă, dar care nu îşi continuă studiile şi nu se pot întoarce în familie, confruntându-se cu riscul excluderii sociale, pot să beneficieze, la cerere, de o perioadă pe doi ani de protecţie socială, în scopul facilitării integrării sociale.

În Iaşi, în anul 2017, au fost înregistrate 38 de cazuri de tineri care au solicitat să rămână în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi şi să beneficieze de serviciile Centrului Social Multifunc­ţional.

Dintre cele 38 de persoane, 14 erau fete şi 24 băieţi. Tot în 2017, 29 de tineri, 12 fete şi 17 băieţi, au ales să părăsească sistemul de rezidenţă ieşean.

Dintre cele 12 fete care şi-au încetat contractul de rezidenţă, opt au început să trăiască în chirie, două au beneficiat, în cele din urmă, de serviciile Centrului Social cu destinaţie Mul­tifuncţională Bucuria Iaşi, o fată a beneficiat de serviciile pentru persoanele adulte cu handicap al DGASPC, iar o alta a plecat în străinătate.

Opt din cele 12 tinere au fost angajate cu contract de muncă în perioada rezidenţei în cadrul centrului, spun reprezentanţii DGASPC. Din cei 17 băieţi care şi-au încetat contractual de rezidenţă în 2017, 10 au început să locuiască în chirie, trei au revenit în familia originală sau lărgită, iar patru au beneficiat de serviciile Centrului Social cu destinaţie Multifuncţională Bucuria Iaşi.

11 dintre cei 17 tineri au fost angajaţi cu contract de muncă în perioada rezidenţei în cadrul centrului, unul a urmat cursuri de calificare ca designer de pagini web, iar altul este lucrător în comerţ. În acest an, până în prezent, patru băieţi au solicitat să beneficieze de serviciile centrului, iar 16 tineri, şase fete şi zece băieţi, au ales să-şi încheie contractele de şedere.

Dintre cele şase tinere, patru s-au îndreptat către chirie, iar două au beneficiat de serviciile Centrului Social. În ceea ce priveşte băieţii, dintre cei zece, jumătate locuiesc în chirie, unul s-a întors în familie, unul beneficiază de ajutorul Fundaţiei Umanitare Omenia şi doi de sprijinul Centrului Social.

Toţi cei zece tineri a fost angajaţi cu contract de muncă în perioada rezidenţei, spun cei de la DGASPC. Majoritatea tinerilor care au părăsit sistemul social ieşean lucrează în restaurante, fast-food-uri, curăţenie şi supermarketuri.

Alţii s-au îndreptat către turism, curierat rapid şi doar o persoană către domeniul medical, devenind asistent medical. Dintrei cei şase tineri care au studii superioare, cinci au ocupat posturi conform pregătirii profesionale, lucrând acum în în­văţământ, asistenţă socială, psihologie sau pedagogice.

Comentarii