De ce nu a transferat mai nimic Politehnica?

Astăzi, Politehnica Iaşi încheie a doua săptămână de pregătire a verii, formaţia ieşeană urmând să plece luni în primul cantonament al acestei perioade. La o lună de la căderea cortinei peste sezonul 2022-2023 şi mai bine de o lună şi jumătate de când Poli a fost sigură de promovarea în prima ligă de fotbal, euforia plimbării din stagiunea trecută printr-o ligă secundă extrem de modestă, cu echipe sărace, sportiv şi material, s-a diluat în rândul suporterilor locali. Care, conştienţi de faptul că meniul din Liga I e cu totul altul, mai pretenţios, îşi doresc transferuri. Multe şi de impact. Până acum, însă, Politehnica a oficializat un singur transfer, mărunt, aducând un jucător, Şerban, care a bifat doar 90 de minute în tot campionatul trecut şi a bătut palma cu o rezervă, Celeadnic, de la Şerif Tiraspol. Astfel, o stare de îngrijorare, la unii chiar de iritare, s-a cuibărit şi, apoi, a crescut în intensitate în sufletele fanilor care abia aşteptau concretizarea celor zece transferuri dorite de antrenorul Leo Grozavu.

Faptul că Politehnica nu a transferat mai nimic este, însă, explicabil până la un punct. Iar principala explicaţie este legată de salariile aiuritoare solicitate de fotbalişti, în special cei români, şi problemele financiare existente în Copou.

Deşi calitatea campionatului intern este precară, drept dovadă poziţiile pe care cluburile noastre le ocupă în Europa, la periferie, s-a ajuns ca la FCSB să fie salarii şi de 25 000 de euro net lunar, să existe destui jucători cu retribuţii de 20 000 de euro şi mulţi cu 10 000 sau peste 10 000 de euro. E drept, foarte departe de milioanele şi sutele de milioane de euro încasate de vedetele internaţionale, care, însă, joacă, parcă, un alt sport, şi acele venituri fiind însă nejustificate pentru mulţi.

Cifrele amintite, oferite de cluburile româneşti cu obiective europene, au pus presiune şi pe cluburile mai mici. Unele dintre ele cad în capcană şi, pentru a atrage jucători cu ceva scris în cartea de vizită, dezechilibrează puternic raportul calitate-salariu şi balanţa financiară a societăţilor care le administrează. Astfel, pragul decent al unei retribuţii lunare de 5 000 de euro net pentru un jucător cu statut de titular, respectat de Poli în 2021, a început să fie depăşit. În această vară, despre echipe din play-out s-a spus că acordă unor jucători proveniţi de la formaţii retrogradate salarii şi de 8 000 de euro, iar o rezervă din play-off-ul Ligii I a solicitat 9 000 de euro pentru a veni în Copou!

Goana de a aduce jucători consideraţi a fi mai de soi, care să ajute la atingerea unor obiective sportive, are efecte dramatice când cheltuielile sunt nesustenabile. Avalanşa de insolvenţe şi chiar falimente răsunătoare din fotbalul românesc al ultimilor ani, care a atins toate categoriile de cluburi, cu tradiţie (Dinamo, CFR Cluj, Rapid, Petrolul, Poli Timişoara, U Cluj, Oţelul Galaţi, FCM Bacău) cu rezultate postdecembriste (Ceahlăul Piatra Neamţ, Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu) sau fără ştaif, a avut drept cauză managementul inconştient al celor care s-au întins mai mult decât le era plapuma şi au pus pe primul plan posibilele satisfacţii imediate în locul echilibrului.

Lovită de faliment şi ea, Politehnica Iaşi a fost la un pas de a repeta boacăna din 2010 şi în noua structură, anii precedenţi fiind pigmentaţi din plin de episoade care au avut ca efecte blocarea conturilor, a transferurilor, procese, foarte multe pierdute, plăţi ciudate. Şi, în ciuda promovării, Poli nu e un club stabil nici la ora actuală. Lucru de care preşedintele Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Şfaiţer, manager de succes la societăţile sale, e conştient. De aceea, Şfaiţer, care are şi o vastă experienţă în fotbal, evită să intre în spirala licitaţiilor actuale pentru achiziţionarea unor jucători. O spirală periculoasă, care poate pune la pământ clubul.

Calculele sunt simple.

Poli, care are nevoie în jur de 3,5 milioane euro pentru a evita retrogradarea în sezonul următor, plus milionul de euro pentru datorii, e sigură pe venituri de doar 3,5 milioane euro, proveniţi din banii ieşenilor (2 milioane de euro), drepturile TV (1 milion), vânzări bilete şi sponsorizări (0,5 milioane euro).

Cu un milion de euro neconturaţi, Iaşul, care deja plăteşte salarii de peste 5 000 de euro, ar fi inconştient să acorde multe alte noi retribuţii mari.

Drept urmare, mai mult ca sigur, transferurile următoare nu vor fi spectaculoase, pentru ca anvelopa bugetară să nu fie umflată dincolo de pragul exploziei. În paranteză fie spus, deşi mai toată lumea îşi doreşte să vadă români în Copou, e foarte probabil ca să se meargă pe fotbalişti din străinătate, care cer salarii mai mici.

Probabil, vor fi şi excepţii la tabloul zugrăvit, aducerea unor jucători care pot face diferenţa în momentele dificile fiind acceptată chiar dacă plafonul salarial stabilit va fi depăşit.

Şfaiţer nu uită şi că pe măsură ce scade numărul de zile până la reluarea campionatului, prevăzută a avea loc pe 15 iulie, fotbaliştii îşi reduc, de regulă, din pretenţii, tendinţa urmând a se accentua după startul sezonului, până la încheierea campaniei de transferări. Astfel, nu este deloc exclus ca Grozavu să primească materie primă nouă şi în cantonamentul din Bulgaria, înainte de prima etapă sau chiar după începerea campionatului.

Politehnica mai are şi o altă problemă serioasă în tentativa de a alcătui un lot competitiv, nu numai cea financiară. Ţinând cont de rezultatele dezastruoase ale muncii de la Centrul de Copii şi Juniori, Poli e silită să lase libere trei locuri pe lista A de jucători, pe care mai încap acum doar şase jucători peste 21 de ani, restul de 16 fiind ocupate. Drept urmare, presiunea de a nu rata transferurile este şi mai mare. Cum va reuşi Politehnica să iasă cu bine din această perioadă, în care lotul trebuie întărit, iar echilibrul financiar al clubului e precar, rămâne de văzut.