De la James Bond la Vladimir Putin

Vreme de mai bine de trei decenii, Vincent Jauvert a întreprins, pentru revista Le Nouvel Observateur (devenită, ulterior, L’Obs), anchete privind marile afaceri de spionaj. A realizat şi interviuri cu câţiva dintre protagoniştii acestor afaceri, a scos mai multe cărţi de investigaţie ce s-au bucurat de succes. Revine acum în atenţia publicului cu un volum în seria foarte cunoscută Dicţionar din dragoste de… (Dictionnaire amoureux de…). Avem, aşadar, un Dicţionar din dragoste de spionaj (Plon, 2023). Că e o carte pasionantă, nu mai e nevoie să spun; şi nu numai datorită subiectului, ci şi graţie talentului de povestitor al lui Jauvert. E vorba, în mare, de ultima sută de ani, adică de ceea ce autorul numeşte „secolul spionajului”. Jauvert reconstituie afaceri tenebroase, urmăreşte destinele unor personaje extraordinare, arată că uneori ficţiunea se întâlneşte cu realul.

Partea leului revine, previzibil, perioadei pe care o numim (în lipsă de o formulă mai fericită) „războiul rece”. Cum Le Nouvel Observateur era un săptămânal de stânga şi cum antiamericanismul francezilor este binecunoscut, autorul îngroaşă liniile când e vorba de FBI şi de CIA. În fapt (chiar textele din carte o demonstrează) spionajul sovietic era mult mai activ, profitând de faptul că altfel se puteau mişca spionii în ţările occidentale democratice pe când în URSS deplasarea spionilor era incomparabil mai anevoioasă. Interesant este că, în mai multe rânduri, americanii şi britanicii recrutează agenţi ruşi care se oferă benevol, dacă pot spune aşa, pentru simplul motiv că s-au săturat de „binefacerile” comunismului. Şi în vest KGB-ul recrutează agenţi, care urmăresc profitul material sau care au sincere convingeri comuniste. Agenţii sovietici demascaţi sunt, în foarte multe cazuri, trimişi – după o perioadă de detenţie – în URSS. Agenţii occidentali pe care pune mâna KGB-ul sunt, de regulă, executaţi cu un glonţ în cap.

Ce biografii fabuloase! George Blake intră în serviciile secrete britanice, trădează şi lucrează pentru KGB, livrează mii de documente top secret precum şi liste cu agenţii americani (cel mai probabil mai toţi au fost apoi lichidaţi), este prins, arestat, condamnat la ani grei de închisoare, dar …evadează, ajunge în Berlinul răsăritean şi după aceea la Moscova unde e primit cu entuziasm. În 2007, Putin i-a acordat o decoraţie foarte importantă. Blake moare în 2020, la 98 de ani şi e înmormântat, cu onoruri militare, pe Aleea Eroilor dintr-un cimitir moscovit. Anna Chapman se căsătoreşte foarte tânără cu un englez bogat de care va divorţa, se instalează în Manhattan, construieşte o reţea eficientă, e arestată în iunie 2010 (împreună cu ceilalţi membri ai reţelei), după zece zile ei sunt schimbaţi cu patru diplomaţi americani arestaţi la Moscova; femeie frumoasă Anna Chapman se reprofilează, în presă şi în televiziune. Despre cazul lui Vetrov, cu nume de cod „Farewell”, nu trebuie să insist: a fost şi un film (bine făcut) care îl are drept protagonist, se apreciază că documentele pe care le-a transmis occidentalilor au avut consecinţe considerabile, stopând de exemplu furtul tehnologic pe care îl practicau sovieticii. După toate aparenţele, „Farewell” s-a deconspirat în mod stupid şi a sfârşit, fireşte, împuşcat în cap. Grupul cunoscut drept „cei cinci de la Cambridge” e celebru şi a făcut obiectul a numeroase şi amănunţite cercetări istorice. Mult timp misterul a învăluit persoana lui Alger Hiss, simpatizant comunist şi agent sovietic; a reuşit să pozeze în victimă, să obţină sprijinul Partidului Democrat, a susţinut până la moarte (survenită în 1996) că e nevinovat numai că documente descoperite ulterior au arătat că făcea spionaj. George Pâques a fost cea mai importantă „cârtiţă” a KGB-ului arestată vreodată în Franţa. Înalt funcţionar, avea acces la documente confidenţiale. E condamnat la închisoare pe viaţă (procurorul ceruse pedeapsa cu moartea), dar Pompidou îl… eliberează condiţionat în 1970! Pâques profită de libertatea dobândită nesperat şi face mai multe călătorii – turistice – în URSS… Reîntâlnim figuri legendare, precum Richard Sorge, cel care l-a avertizat pe Stalin că germanii vor ataca (i-a indicat, aproximativ, şi data), dar Stalin nu l-a ascultat. Câteva decenii mai târziu, graţie lui Andropov (pe care Putin îl admiră necondiţionat), Sorge va căpăta statura unui erou. Enigmatică a fost, mult timp, personalitatea lui Markus Wolf, poreclit „omul fără chip”, şeful spionilor din Germania răsăriteană. Nu am găsit nici o prezenţă românească, nici Caraman şi nici Pacepa; în schimb un polonez, Richard Kuklinski, a avut o biografie asemănătoare cu aceea a lui Pacepa

Spuneam că uneori literatura se întâlneşte cu realitatea. John Le Carré, bineînţeles, care lucra pentru MI6 şi care a cunoscut gloria mondială, cu Spionul care venea din frig şi cu romanele care au urmat. Pentru MI6 a lucrat şi Graham Greene (Un american liniştit, Omul nostru din Havana etc.). Jan Fleming intră în lumea spionajului în timpul celui de al doilea război mondial, redevine apoi ziarist şi are ideea scrierii unor romane al căror protagonist se numeşte Bond. James Bond. Adaptările cinematografice îl transformă pe Fleming într-un star mondial.

Şi Putin? Ei bine, Putin a fost un mediocru kaghebist, fără nici o ispravă notabilă cât timp era la post în RDG. A rămas însă cu un cult pentru KGB şi pentru spionaj în general. Întreţine memoria „eroilor” care i-au împiedicat pe occidentali să atenteze la integritatea Rusiei. E necruţător cu „trădătorii” care, de regulă, sfârşesc fie prin a cădea pe fereastră de la etaj, fie prin a înghiţi cine ştie ce alimente indigeste, fie prin a atinge cu pielea nişte substanţe cu efecte mortale. Să fie această frenezie a asasinatelor urmarea prestaţiei sale cenuşii ca ofiţer KGB, reprezentând adică un fel de compensare? Foarte posibil, dar asta doar un psihanalist ne-ar putea-o confirma.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor