De la Samarkand la Buhara

Dar cum s-a putut edifica pe limba aceasta îngustă de pământ o civilizaţie fabuloasă, cu zeci de cetăţi înfloritoare, care au reprezentat cândva şi unul din centrele de putere ale lumii? Iată o întrebare la care istoricii nu au formulat încă un răspuns coerent. Vorbim de centre de iradiere a culturii din Orient şi Europa, din Egipt ori din America pre-columbiană, dar foarte rar sau aproape deloc de civilizaţia islamică din Asia Centrală. De parcă islamul s-ar reduce la Damasc, Bagdad, Isfahan, Cairo ori Granada.

Cea mai puternică şi mai vizibilă influenţă culturală din Asia Centrală este cea a Iranului. Arhitectura, urbanismul, ştiinţa, teologia, poezia sau artele plastice stau în mod cert sub influenţa culturii iraniene. Şi desigur, personalitatea accentuată a civilizaţiei islamice a făcut posibilă miraculoasa ei supravieţuire în perioada ateismului bolşevic. Şi în acest caz se verifică teoria că un strat de cultură temeinic este suprema garanţie a salvării identităţii unei culturi. Iar ruşii au fost şi au rămas mereu străini în această lume ostilă felului lor de a fi şi de a stăpâni. Iar dacă nu ar controla elitele politice de extracţie kaghebistă din aceste ţări, stăpânirea lor s-ar prăbuşi ca un castel de nisip.

Samarkandul îţi vorbeşte convingător despre măreţia acestei civilizaţii asiatice. Întreaga cetate este un muzeu în aer liber, strălucind până în zări îndepărtate sub razele încinse ale soarelui. Mausoleul Rukhabad este unul din cele mai rafinate exemple de arhitectură din secolele XIV-XV. Este o construcţie clasică, dominată de un dom central sferoconic, ridicat în onoarea unui şeic, o adevărată autoritate a societăţii islamice. Conform legendei, între cărămizile din domul mausoleului se află şapte fire din părul capilar al profetului Mahomed. Mausoleul Al Moturidy este dedicat fondatorului ştiinţei islamice Kalam şi creatorul celei mai importante şcoli de teologie sunită. Marele imam şi ilustrul filosof a militat pentru puritatea islamului. Născut în anul 970, lângă Samarkand, imamul este autorul uneia din cele mai importante lucrări de teologie, numită Kitab al-Tawhid (cartea despre unitatea lui Dumnezeu). Aceasta este cartea în care imamul a definit şi unul din enunţurile fundamentale ale credinţei: „Nu există Dumnezeu în afară de Alah!”.

Secole în şir, Piaţa Registon a fost inima oraşului. Construcţia ansamblului arhitectonic a început în veacul XIV sub Timur Amin, a continuat în perioada lui Ulughbek, atunci când oraşul a devenit centrul ştiinţific al Orientului şi s-a încheiat sub domnia lui Bahadur, când au fost înălţate grandiaosele şcoli înalte numite Madrassah. Azi, impresionanta piaţă este dominată de trei clădiri maiestuoase: Madrassa Ulughbek (1417-1420), Madrassa Sher-Dor (1619-1636) şi Madrassa Tilla-Kori (1647-1660).

Ridicată în anul 1399, după expediţia victorioasă a lui Timur în India, moscheea Bibi-Khanum a fost secole în şir cea mai mare din Asia, putând găzdui zece mii de pelerini. Prin măreţie şi frumuseţe, domul albastru al moscheii a fost comparat cu cupola cerului, iar arcul portalului cu Calea Lactee. Legenda spune că nouăzeci de elefanţi au adus din India blocuri de piatră pentru a înălţa magnifica moschee.

Dar probabil cel mai misterios şi unic monument al Samarkandului este complexul memorial Shah-i-Zinda. Este o compoziţie arhitectonică armonioasă formată din variate mausolee grupate de-a lungul străzilor medievale înguste. Asia are de altfel o tradiţie constantă în acest tip de arhitectură de glorificare a personalităţilor istoriei. Înălţat pe o colină care străjuieşte intrarea de nord a cetăţii, ansamblul arhitectonic se compune din 11 mausolee, incluzând şi mormântul celui mai vechi şi mai ilustru personaj – Kusam ibn-Abbas, vărul profetului Mahomed. Mausoleele au fost construite între secolele XIV-XV, adică vârsta de aur a Samarkandului. După tradiţia islamică, vărul profetului a ajuns în Asia în numele Jihadului, fiind ucis într-o bătălie cu infidelii şi înmormântat în unul din mausoleele de la Shah-i-Zinda. Iar cei mai faimoşi arhitecţi ai timpului au fost chemaţi pentru a înălţa uimitorul memorial, care rămâne până azi una din cele mai reuşite piese ale genului.

Părăsim Samarkandul cu nostalgie şi cu speranţa că îl vom mai putea revedea vreodată. Ne îndreptăm spre Buhara, o cetate despre care ştiam doar din cărţile de istorie. Credeam că la Samarkand am văzut totul. Dar Buhara ne rezervă neaşteptate surprize.

Mihai Dorin este istoric şi publicist