Declinul idealului educațional umanist (II)

Amplele dezbateri din spațiul public, reacțiile profesioniștilor din învățământ converg către o concluzie dramatică! Ceea ce nu a reușit regimul comunist, iată că am reușit noi înșine, în treizeci de ani de libertate și democrație: ruinarea totală a școlii românești prin compromiterea principiilor umaniste care i‑au stat la bază.

Fără să intru în detalii, voi încerca să argumentez teza că, o dată votată și aplicată, noua lege a învățământului, supusă dezbaterii publice în iulie 2022 de Ministerul Educației, va conduce la eliminarea integrală și definitivă în România a principiilor umaniste ale învățământului european modern, marcând, o dată cu aceasta, o limitare drastică a libertăților persoanei și ale cetățeanului.

Principiile humboldtiene enunțate în prima parte le voi detalia cu altă ocazie. Deocamdată, voi formula câteva reflecții sumare declanșate de o proaspătă lectură a textelor propuse dezbaterii publice, înainte de a fi supuse procesului de legiferare, în Parlament.

Sunt dator să remarc mai întâi că, în raport cu deriva gravă în care se află astăzi învățământul românesc, în proiectul „România educată” sunt cuprinse și unele măsuri salutare cum ar fi separarea mai netă între învățământul universitar și cel preuniversitar prin două legi diferite, redefinirea învățământului profesional, mai buna salarizare a cadrelor didactice. Dintre propunerile de măsuri inacceptabile, „se remarcă” cele care conduc la relativizarea fraudei universitare. Numeroasele dezvăluiri publice ale plagiatului la oameni politici proeminenți par să fi declanșat în rândurile „clasei politice” actuale o stare de stres și neliniște, care explică încercările repetate de a discrimina sau banaliza furtul academic, prin măsuri precum: instituirea posibilității de a renunța de bună-voie la diploma de masterat sau doctorat obținută prin mijloace necinstite, introducerea unor termene de prescripție a faptelor reprobabile din sfera academică, desființarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare etc. În sfera învățământului preuniversitar, diluarea drastică a conținutului examenului de bacalaureat (așadar oficializarea mecanismului pervers de producere a „roboților” umani) reprezintă consecința cea mai nefericită a dorinței de reformare cu orice preț.

Mă preocupă în special „filosofia” care stă la baza acestei reforme. Parcurgerea atentă a celor 10 puncte ale textului în care ministrul Sorin Cîmpeanu încearcă să argumenteze „de ce schimbăm legea educației” mi‑a fost suficientă ca să înțeleg ce se dorește și încotro ne îndreptăm. Nu mă pot abține mai întâi să nu remarc faptul că textul publicat, redactat de dl ministru singur sau cu ajutorul „specialiștilor de partid” care roiesc în jurul lui, se vrea un discurs mobilizator cu caracter politic-programatic, dar nu reușește să fie decât o alcătuire de fraze bombastice și sforăitoare, marcată mai degrabă de un fel de populism electoral decât de responsabilitate și decență.

Cel mai mult ne încântă iscusința cu care dl ministru preia și folosește cu evidentă plăcere termeni rebarbativi din jargonul actual al militanților din câmpul „psiho‑pedagogic” strecurați sau cocoțați în funcții mai mari sau mai mici exclusiv pe criteriile politice ale supușeniei de partid. Ca să rămânem doar la punctul 1 al pledoariei ministeriale, sclipuim fără eforturi expresii precum educație de calitate, responsivă și suportivă, reformare sistemică și curriculară sau atitudine proactivă. Mai încolo citim despre tot felul de nevoi pe care statul le va asigura fericitului elev român al viitorului (nevoi socio-emoționale, nevoia de incluziune școlară, nevoia de desegregare, nevoia de confort și siguranță în spațiul școlar, nevoia de a fi acceptat necondiționat și valorizat etc.). Astfel de expresii fabricate dintr-un fel de „plastic lexical refolosibil”, multe dintre ele conforme „principiilor” și „directivelor” virulente ale „gândirii politice corecte” care s‑a înstăpânit într‑o mare parte a universităților din Occident, atestă mimetismul arivistului atent la „trendurile” discursive ale momentului; pentru alte exemple de acest tip vezi articolul O limbă de prefabricate, publicat de profesorul Alexandru într-un număr anterior al ZDI.

Esența „filosofiei” actualilor reformatori se află sintetizată de dl ministru la punctul 3, unde citim că „avem nevoie de absolvenți autonomi, de absolvenți care să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor și să gândească critic, de absolvenți care să caute soluții creative, și nu bazate pe șabloane, la problemele pe care le întâmpină societatea, de absolvenți care să fie antreprenori sau să muncească eficient și să plătească impozite și taxe în România, astfel încât banii investiți în educație să se întoarcă în sistemul de învățământ și în alte servicii publice”. Ni se spune așadar foarte lămurit: ceea ce urmărim să scoatem din școală nu sunt cetățeni, ci… plătitori de impozite. Deși se vorbește în treacăt, după cum se vede și de „gândire critică” și de „soluții creative”, formule cu care ne‑am obișnuit deja în cei peste treizeci de ani de elan reformator în învățământ, profilul viitorului absolvent este cel al unui robot eficient, al unui personaj obedient, spălat pe creier, antrenat (i.e.: dresat) în scopul suprem de a plăti impozite, fără să poată înțelege sau contesta politicile unui stat care pare dominat din ce în ce mai mult de o clică ilegitimă de tip mafiot. Despre o „legătură mai strânsă cu piața muncii” vorbeau și ideologii comuniști, dar se pare că n‑au reușit să o „implementeze” până la capăt! Le va reuși glorioșilor lor urmași? (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași