Caută 
1 MIN
În acest an electoral s-a reşapat tema comasării alegerilor oarecum justificată de complexitatea organizării a patru scrutine: alegerile pentru Parlamentul European (PE), alegerile locale, alegerile prezidenţiale şi, în sfârşit, alegerile parlamentare. La nivelul bunului-simţ, comasarea ar fi trebuit realizată în două faze. În primăvară-vară, alegerile pentru PE la pachet cu alegerile locale, iar în toamnă-iarnă, alegerile parlamentare cuplate cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, rămânând ca la două săptămâni distanţă să se desfăşoare turul II. În acest fel, poate, se justificau economiile realizate la bugetul statului.
Atragerea banilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), consolidarea fiscală cerută de Comisia Europeană prin reducerea deficitului bugetar, controlul datoriei externe, inflaţia la cel mai înalt nivel din UE sunt tot atâtea subiecte importante pentru mersul economiei româneşti şi nivelul de trai al oamenilor care au fost umbrite de teme electorale precum comasarea alegerilor, depunerea de liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, traseismul politic încurajat de ultimele proiecte de acte normative care reglementează chestiuni ce ţin de organizarea şi desfăşurarea scrutinelor din acest an. Despre războiul din Ucraina ne mai amintim doar atunci când ştirea privind căderea unei drone necunoscute pe teritoriul naţional ajunge în prime time-ul televiziunilor. Problemele economice atrag atenţia publicului interesat cu prilejul vreunui desant al trimişilor Comisiei Europene în România pe tema PNRR şi a reformelor care condiţionează acordarea tranşelor de bani.
Ideea de a comasa alegerile nu este tocmai nouă, ci a apărut în atenţia publicului chiar după adoptarea Constituţiei din 2003 care la Art. 83 prevede că mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului şi până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales. Decalarea alegerilor locale şi parlamentare de cele prezidenţiale constituie sursa primară a discuţiilor despre comasarea alegerilor pe motiv că se consumă prea mult timp, efort şi bani cu politica, în loc ca politicienii să se preocupe de rezolvarea problemelor cu adevărat importante.
Aderarea României la UE (2007) a inclus în rândul proceselor electorale a unui scrutin naţional pentru alegerea membrilor care să ne reprezinte în Parlamentul European. În tot acest timp au fost organizate referendumuri pe diverse teme care generau controverse în spaţiul public: modificarea structurii parlamentului din bicameral în unicameral, reducerea numărului de parlamentari la 300, interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională, redefinirea familiei drept „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, cele două referendumuri pentru demiterea preşedintelui ţării. Toate aceste procese electorale nu au avut nicio finalitate, nu s-a schimbat nimic în arhitectura instituţională, legislativă sau privind buna guvernare. Pe bună dreptate, oamenii au spus că s-au consumat bani, timp, energii şi nervi degeaba.
În Guvernarea Cioloş a existat în programul de guvernare o prevedere legată de comasarea alegerilor: „realizarea unui proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani şi alinierea datelor pentru alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieţii economice şi sociale a ţăriiˮ (cf. plarformei Hotnews.ro). Pentru a reforma societatea românească, după cum s-a exprimat premierul de atunci, era nevoie şi de „amendarea legislaţiei pentru impunerea de alegeri locale în două tururi, comasarea tuturor tipurilor de alegeriˮ. Dintre aceste prevederi, reintroducerea sistemului de vot uninominal în două tururi pentru alegerea primarilor contribuie în mod clar la consolidarea democraţiei româneşti prin creşterea reprezentativităţii şi legitimităţii aleşilor.
În acest an electoral s-a reşapat tema comasării alegerilor oarecum justificată de complexitatea organizării a patru scrutine: alegerile pentru Parlamentul European (PE), alegerile locale, alegerile prezidenţiale şi, în sfârşit, alegerile parlamentare. La nivelul bunului-simţ, comasarea ar fi trebuit realizată în două faze. În primăvară-vară, alegerile pentru PE la pachet cu alegerile locale, iar în toamnă-iarnă, alegerile parlamentare cuplate cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, rămânând ca la două săptămâni distanţă să se desfăşoare turul II. În acest fel, poate, se justificau economiile realizate la bugetul statului. Dar bunul-simţ comun nu este acelaşi cu oportunitatea politică care a condus la o comasare în trei faze: în data de 9 iunie, alegerile pentru PE şi alegerile locale; pe 15 şi 29 septembrie vor fi cele două tururi de scrutin pentru prezidenţiale; pe 8 decembrie se vor ţine alegerile parlamentare.
Narativul oficial al comasării alegerilor este croit în jurul următoarelor argumente: realizarea de economii la bugetul de stat; susţinerea ideii de comasare de către electorat; comasarea alegerilor pentru PE cu alegerile locale implică un mecanism de mobilizare a electoratului benefic pentru creşterea participării şi consolidarea democraţiei; politicienii să nu se ocupe numai de alegeri, ci să mai facă şi treabă în anul 2024. Personal, nu am văzut nicio simulare financiară privind economiile care se fac la bugetul de stat prin comasarea decisă de actualii guvernanţi. Însă, potrivit un sondaj INSCOP, 57,2% dintre români au o părere bună despre comasarea celor două tipuri de alegeri. Cu toate acestea, rămâne valabilă întrebarea, de ce trei scrutine în loc de două, care puteau justifica într-o oarecare măsură reducerea cheltuielilor cu procesele electorale. Comasarea alegerilor pentru PE cu cele locale conduce la situaţii cel puţin amuzante, cum este cea în care un primar ales pe listele unui partid îşi va continua mandatul până la împlinierea celor patru ani, aşa cum prevede legislaţia, în timp ce este reales pe listele altui partid. Noii aleşi locali vor aştepta cuminciori, până în toamnă, expirarea mandatelor celor în exerciţiu, adică vor fi spectatori la modul în care este cheltuit bugetul local.
Comasarea din 9 iunie va arunca în derizoriu problematica europeană: politica de mediu sau green deal-ul, politicile de energie, migraţia ilegală şi spaţiul Schengen, politica agricolă comună şi protestele recente ale fermierilor din ţările europene, securitatea şi apărarea la frontierele externe ale UE. Cine va mai fi interesat de toate aceste „nebuniiˮ, oamenii de la ţară sau din oraşele mici care abia fac faţă cheltuielilor curente pentru gospodăria proprie? Ca să nu mai vorbim de faptul că, actualii parlamentari nu au realizat o descărcare de mandat, cam cum se întâmplă în administrarea afacerilor cu descărcarea de gestiune, să ştim şi noi ce au realizat raportat la ceea ce au promis la alegerile europarlamentare din 2019. Despre riscurile de constituţionalitate pe care comasarea alegerilor pentru PE cu cele locale s-au pronunţat cu competenţă analiştii de la Expert Forum, aşă că nu mai reiau aici aceste contra-argumente la tema comasării.
Ciprian Iftimoaei este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi
Îți recomandăm
