Despre free market welfare state pe înţelesul stângii şi al dreptei româneşti

În Index of Economic Freedom 2019, Noua Zeelandă e pe locul 3 (în categoria free). Olanda e pe locul 13, Danemarca pe 14, Suedia pe 19, Finlanda pe 20 şi Norvegia pe 26. Toate intră în categoria mostly free. România e pe locul 42, în categoria moderately free.

În Corruption Perception Index 2018, Danemarca e pe primul loc, Noua Zeelandă pe 2, Finlanda şi Suedia pe 3, Norvegia pe 7, Olanda pe 8. România e abia pe locul 61.

În Social Progress Index 2019, Norvegia e pe primul loc, Danemarca pe 2, Finlanda pe 4, Suedia pe 5, Noua Zeelandă pe 6, Olanda pe 11. România e pe locul 45.

În fine, în Democracy Index 2018, Norvegia e pe primul loc, Suedia pe 3, Noua Zeelandă pe 4, Danemarca pe 5, Finlanda pe 8 şi Olanda pe 11 – toate în categoria full democracies. România e abia pe locul 66, în categoria flawed democracies.

Un free market welfare state funcţional înseamnă aşa: un sistem democratic funcţional, o economie cu o piaţă cât mai liberă, o administraţie publică necoruptă (şi eficientă) şi politici publice progresiste şi incluzive (care ţin sub control inclusiv inegalităţile sociale). Iar asta e inacceptabil şi pentru stânga, şi pentru dreapta.

La noi, stânga, care la nivel declarativ vrea o Românie ca Suedia, refuză să accepte că în Suedia democraţia (în primul rând cea politică) e mult mai solidă decât în România, că piaţa e mult mai liberă (adică, în limbajul stângii noastre, capitalismul e mult mai sălbatic) şi că administraţia publică e infinit mai transparentă şi mai puţin coruptă decât în România.

Pe stânga noastră nu te poţi baza când democraţia e în pericol (fiindcă n-o interesează) şi nici când ceri mai multă libertate economică sau când te opui corupţiei din administraţia publică.

În oglindă, dreapta noastră, care declarativ vrea şi ea "o ţară ca afară", nu dă doi bani pe problema sărăciei, a inegalităţii sociale şi a diferitelor tipuri de excluziune socială. Ea cere doar libertate economică şi o administraţie publică necoruptă – şi are credinţa naivă că restul problemelor vor fi rezolvate pe cale naturală prin piaţa liberă.

În plus, cinstit vorbind, dreapta noastră pare la fel de dezinteresată de democraţie ca stânga. Şi într-o tabără şi în cealaltă, autoritarismul tinde să facă furori. Pe dreapta, asta s-a văzut cel mai bine în epoca Băsescu, când derapajele de la normele democraţiei politice erau aplaudate. Pe stânga, asta se vede cel mai bine în reticenţa de a condamna regimuri vădit autoritare cum e cel din Venezuela, de exemplu. Pe exact acelaşi model: dacă "ai noştri" sunt la putere, democraţia nu mai contează.

A fi de centru înseamnă a te interesa în egală măsură şi democraţia politică, şi libertatea economică, şi o administraţie publică necoruptă şi politici sociale incluzive şi progresiste.

A fi de centru-stânga înseamnă să pui un accent mai mare pe politicile progresiste şi pro-solidaritate decât pe cele care asigură libertatea economică. A fi de centru-dreapta înseamnă invers. În ambele cazuri însă, toate valorile centrului – democraţie, libertate economică, anticorupţie, solidaritate socială şi progresism – sunt apărate, dar cu accente diferite.

A fi de stânga, la noi, înseamnă să fii complet dezinteresat, ba chiar ostil faţă de libertatea economică şi de anticorupţie. Iar a fi de dreapta înseamnă să fii complet dezinteresat, sau chiar ostil faţă de ideea de solidaritate socială şi, pe alocuri, chiar şi faţă de unele teze progresiste (legate de drepturile femeilor, ale persoanelor LGBT, ale romilor şamd).

Ce mi se pare interesant e că partide ale centrului au apărut şi la noi deja, şi au succes: USR şi PLUS. În tuşe foarte groase, USR pare mai degrabă de centru cu nuanţe de centru-dreapta, iar PLUS are nuanţe de centru-stânga. Nu e atunci deloc neinteligibil de ce şi stânga şi dreapta le detestă şi le atacă.

Dar, cel puţin în zona urbană şi peri-urbană, avem un electorat de centru din ce în ce mai solid – tocmai de-asta cele două partide au succes. Un număr semnificativ de alegători care cu 5-10 ani în urmă erau clar de dreapta au devenit între timp de centru-dreapta sau chiar de centru-stânga, adică şi-au asumat ca valori, pe lângă libertatea economică, şi solidaritatea socială şi progresismul.

Dacă acest electorat va creşte – şi trendurile aşa arată – vechea dreaptă şi actuala stângă vor deveni tot mai irelevante.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist