Din Amazonia în Galapagos

Aşteptăm câteva ore deblocarea unui drum de grohotişul rostogolit. Dar cu cât te apropii de bazinul Amazonului vegetaţia devine luxuriantă. Mici orăşele locuite de oameni săraci, de regulă metişi, te întâmpină pe tot parcursul. Aproape toate localităţile au un aer improvizat. Dar subit aşezările umane dispar, făcând loc junglei. Şi totuşi familii de fermieri care cresc animale ori cultivă banane şi arbori de cacao sunt susţinute de stat prin facilităţi fiscale pentru a popula jungla. Procesul este abia la început, la fel şi proiectele de infrastructură, toate ţintind dezvoltarea turismului. După mai multe ore de mers ajungem la râul Napo, un important afluent al Amazonului. Gazda noastră, un metiş zâmbitor, ne dezvăluie micul lui complex de case în stil rustic, aşezat într-o poiană fermecătoare. Servicii impecabile la preţuri accesibile. Totul este gândit să ofere confort, dar mai ales plăcerea de a descoperi fascinanta bogăţie a florei şi a faunei amazoniene. Suntem pregătiţi cu un echipament de protecţie pentru a cunoaşte viaţa de noapte a junglei, atunci când reptilele, batracienii şi insectele gigantice sunt inofensive şi pot fi admirate la lumina lampioanelor. Unele specii sunt extrem de otrăvitoare, drept care suntem avertizaţi cu privire la interdicţii. Numele de junglă a ajuns, printr-o extensie semantică negativă să fie sinonim cu dezordinea şi haosul. Dar jungla are regulile ei ferme şi este de o frumuseţe paradisiacă. Şi pericolele sunt mai puţine decât îmi imaginam, cu condiţia să nu te aventurezi în necunoscut. Arbori uriaşi cum nu am mai văzut, de înălţimi ameţitoare, de zeci de metri, te întâmpină la tot pasul. Râul Napo are ape repezi, de un verde aproape ireal. Îl străbatem cu o mică ambarcaţiune, pentru a cunoaşte viaţa în junglă. Începem cu o rezervaţie de animale aflate în situaţii de risc, coordonată de Academia ecuadoriană, în care zoologi din toată lumea, dar şi voluntari, se îngrijesc de viaţa animalelor. O importantă colecţie de reptile, maimuţe şi alte specii coabitează într-un spaţiu feeric. Traversăm apele învolburate pentru a cunoaşte o familie de vechi incaşi, cultivatori de cacao. Fac parte din programul guvernamental de dezvoltare a turismului şi sunt încurajaţi să păstreze vechile tehnici de preparare a pudrei de cacao. După care vizităm un mic orăşel unde localnicii ne fac demonstraţii de preparare a ceramicii lustruite, de culoare roşie şi neagră. Ne întoarcem cu o camionetă pe un drum aflat în construcţie, parte a proiectului de dezvoltare a infrastructurii.

Revenim la Quito cu regretul că am ieşit din Paradis, dar cu bucuria că vom cunoaşte în curând unul din locurile miraculoase ale planetei: Arhipelagul Galapagos. Ştim că aceste insule mirifice au făcut obiectul investigaţiilor unuia dintre cei mai mari genii ale ştiinţei, alături de Galilei, Newton şi Einstein: englezul Charles Darwin. Avea doar 23 de ani când, la 27 decembrie 1831, s-a îmbarcat pe nava HMS Beagle, pentru o călătorie de cinci ani în jurul lumii. Era un tânăr dandy romantic, care nu prevestea că va deveni una dintre cele mai ilustre figuri ale ştiinţei. Călătoria aceasta l-a schimbat profund şi l-a condus în final spre formularea celei mai curajoase şi mai revoluţionare teorii ştiinţifice cu privire la originea speciilor. Atât de uriaş a fost impactul cercetărilor sale, că până azi comunitatea ştiinţifică se împarte în evoluţionişti (darwinişti) şi creaţionişti. Printre locurile de unde a cules şi conservat probe pentru elaborarea teoriei sale au fost şi insulele arhipelagului Galapagos, azi parte a statului Ecuador. Izolate de restul lumii şi nepopulate la vremea aceea, insulele vulcanice erau raiul piraţilor de animale exotice, îndeosebi a ţestoaselor marine şi de uscat, foarte căutate pentru carnea lor. Dacă ilustrul englez nu le-ar fi relevat unicitatea şi importanţa pentru cunoaştere, azi aceste insule ar fi ajuns un uriaş cimitir. Semnalul tras de savant cu privire la bogăţia unică a acestei rezervaţii le-a salvat practic de la o deşertificare iminentă. Aici a studiat Darwin speciile de cinteze, observând că ele aparţin unor specii diferite, în funcţie de insulă. Concluzia lui a fost că acestea aparţineau unui strămoş comun, iar în timp au evoluat diferit. A fost bobârnacul ce avea să-l conducă, în următoarele două decenii, la formularea teoriei evoluţioniste, în celebrele lui lucrări, Selecţia naturală şi Originea speciilor, editate în anii 1856, respectiv 1859. A fost un eveniment ştiinţific de importanţă planetară, cum lumea nu mai cunoscuse de la revoluţia coperniciană încoace. Iar reverberaţiile evenimentului continuă să ne provoace până astăzi.

Mihai Dorin este istoric şi publicist