Doi turişti români, o femeie şi un copil, morți în urma unei furtuni în Grecia

joi, 11 iulie 2019, 07:00
1 MIN
 Doi turişti români, o femeie şi un copil, morți în urma unei furtuni în Grecia

Doi turişti români, o femeie şi un copil, au murit în Nea Plagia, după ce acoperişul restaurantului în care se aflau s-a prăbuşit în timul unei furtuni care a afectat nordul Greciei. Numărul victimelor se ridică la şase. Alte 30 de persoane au fost rănite.

Victimele sunt un cuplu din Cehia, cei doi români şi doi ruşi.

Românca şi copilul său au murit striviţi de un acoperiş luat de rafale de vânt, în noaptea de miercuri spre joi, în regiunea Halkidiki, în nordul Greciei, unde au avut loc o tornadă, rafale de vânt violente şi grindină, au anunţat autorităţile.

Tornada a durat aproximativ 20 de minute, potrivit unor martori.

Un rus şi fiul său în vârstă de doi ani au fost ucişi la un hotel, în urma căderii unui copac, în staţiunea balneară Kassandra, la aproximativ 70 de kilometri de Salonic, al doilea cel mai important oraş din Grecia, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

La Propontida, o localitate situată în apropiere, un cuplu ceh a murit după ce rulota în care se afla a fost luată de vânt.

news.ro

Comentarii