Dosarul centrelor de bătrâni: Centrul de Resurse Juridice cere demisia ministrului Budăi

duminică, 09 iulie 2023, 14:55
1 MIN
 Dosarul centrelor de bătrâni: Centrul de Resurse Juridice cere demisia ministrului Budăi

Centrul de Resurse Juridice, o organizaţie non-guvernamentală implicată în demascarea abuzurilor care au fost comise în azilele de bătrâni din Voluntari, cere demiterea ministrului Muncii Marius Budăi. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, acest ONG afirmă că ministrul Budăi este ”responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”.

Conform sursei citate, ministrul Muncii ştia de toate aceste ilegalităţi grave, fiind sesizat de către CRJ de 4 ori, până acum, cu privire la faptele grave din centrele din judeţul Ilfov. Astfel, prima sesizare a fost formulată încă din 7 noiembrie 2022.

Ulterior, ministrul Budăi nu le-a mai permis celor din Centrul de Resurse Juridice să facă vizite inopinate la centrele rezidenţiale – ”motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”.

”Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conţinutul raportului referitor la Centrul Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz şi care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilităţi de către furnizorul de servicii sociale licenţiat de ministerul pe care îl conducea” – se arată în scrisoare deschisă a celor din CRJ.

Cititi mai multe detalii pe stirileprotv.ro

Comentarii