După ce a ucis 800 de oameni, ETA îşi cere iertare pentru ”răul” provocat

vineri, 20 aprilie 2018, 16:41
2 MIN
 După ce a ucis 800 de oameni, ETA îşi cere iertare pentru ”răul” provocat

Organizaţia separatistă bască ETA a recunoscut "răul" pe care l-a provocat în timpul luptei sale armate pentru independenţa ţării Bascilor şi a cerut iertare victimelor, potrivit unui comunicat publicat vineri de ziarul basc Gara.

ETA afirmă totuşi că nu este singura responsabilă de suferinţe în ţara Bascilor. ''Suferinţa exista înainte de apariţia ETA şi a continuat după ce aceasta a încetat lupta armată'', se arată în documentul publicat de Gara, canalul de comunicare al organizaţiei.

"Am provocat multă durere şi daune ireparabile. Dorim să ne manifestăm respectul faţă de morţi, răniţi şi victime acţiunilor ETA… Regretăm sincer", se arată în comunicatul emis înainte de dizolvarea acestei grupări care a ucis peste 800 de persoane în câteva decenii de luptă împotriva statului spaniol.

''ETA, organizaţie socialistă revoluţionară bască pentru eliberare naţională, doreşte să recunoască prin această declaraţie prejudiciul cauzat în timpul acţiunilor sale militare şi să-şi exprime angajamentul de a depăşi definitiv consecinţele conflictului şi să evite ca acesta să se repete'', se mai menţionează în comunicat.

Dar, deşi ETA, care a atacat adesea forţe de ordine şi reprezentanţi ai statului spaniol, îşi exprimă "regretele" pentru toate victimele, gruparea cere iertare mai ales civililor care au căzut victime ale violenţelor.

"Ştim că, forţaţi de necesităţile fiecărui tip de luptă armată, acţiunea noastră i-a afectat pe cetăţenii care nu aveau nicio vină. De asemenea, am făcut greşeli grave care nu pot fi reparate. Ne cerem scuze acestor oameni şi familiilor lor", se arată în comunicatul difuzat de organizaţia separatistă bască.

Fără a pune sub semnul întrebării statul spaniol, ETA cere ''tuturor să-şi recunoască responsabilităţile şi greşelile făcute'' şi să se angajeze să lucreze pentru reconciliere.

Fondată în timpul dictaturii lui Francisco Franco, organizaţia bască a renunţat în 2011 la lupta armată şi urmează să-şi anunţe dizolvarea la începutul lunii mai.

Comentarii