Străbat la pas două judeţe, cu noaptea în cap, pentru a învăţa carte

Elevi care fac naveta la ora 5 dimineaţa, uzi până la piele, pentru a merge la școală

joi, 23 ianuarie 2020, 02:50
5 MIN
 Elevi care fac naveta la ora 5 dimineaţa, uzi până la piele, pentru a merge la școală

În timp ce unii părinţi de la oraş îşi duc copiii cu maşinile până în buza şcolii, 12 copii din judeţ merg zilnic peste 5 kilometri, pe jos, prin câmp, pentru a ajunge la cursuri. Elevii, toţi de gimnaziu, se trezesc cu noaptea în cap şi parcurg drumul cu lanternele. De frica haitelor de câini, pentru că drumul spre educaţie străbate o pădure, elevii încep itinerariul în bezna dimineţii doar în grup. „Umblăm aşa în grupuri. Pe cei mai mititei îi lăsăm în paza noastră, ca să meargă cu noi”, ne-a povestit, zgribulit, înainte de a pleca la şcoală, unul dintre copii. De la căldură, din biroul său proaspăt renovat din Primărie, primarul ne-a spus că nu e vina sa, ci a părinţilor, că nu i-au cerut. Edilul însă nici nu a ştiut să ne spună câţi copii fac naveta, deşi e primar de 20 de ani la Grajduri.

Cei doisprezece elevi de gimnaziu din satul Poiana cu Cetate, comuna Ciurea, sunt nevoiţi să treacă, la pas, dintr-un judeţ într-altul pentru a învăţa carte. Membri ai unei comunităţi sărace şi ignoraţi de ani de zile autorităţile locale, copiii se trezesc cu noaptea în cap şi merg doar în grup, de frica haitelor de câini, pe un drum neiluminat, până la şcoala gimnazială din satul Protopopeşti, judeţul Vaslui. E cea mai apropiată unitate de învăţământ unde pot face opt clase, şi, pentru că sunt prea puţini, Primăria din Grajduri nu le-a pus niciodată la dispoziţie un microbuz şcolar. Dintre toţi, cel mai mult merge pe jos în zilele de şcoală Alexandra Bălteanu. Fata locuieşte la capătul satului, pe care îl străbate pe întuneric în fiecare dimineaţă, pentru a se întâlni cu ceilalţi colegi. „Este foarte greu, şase kilometri de mers pe jos este, nu ştiu, foarte greu. Eu stau tocmai în deal, lângă pădure, sus. Sunt îmbrăcată foarte gros, dar tot frig îmi este. Nu este posibilitatea să mergem la altă şcoală, aşa că suntem nevoiţi să mergem aici“, spune fata.

Uzi până la piele

Cel mai vorbăreţ dintre grupul navetiştilor este Alexandru Alexa. La şase dimineaţa, când am stat de vorbă cu el, băiatul era înfofolit bine, însă ne-a spus că tot îi frig „un pic aşa, la picioare“. „Este foarte greu să faci navetă. Când e mare zăpada, te uzi, îţi îngheaţă picioarele. Când plouă, te uzi tot. Cărţile la fel. Răceşti. Nasoală treabă! Mă trezesc la ora 6 şi la 6 şi jumătate ne vedem cu toţii la un băiat. Umblăm aşa, în grupuri, cum ar veni. Noi, cum suntem mai mari, pe cei mai mititei îi lăsăm în paza noastră, ca să meargă cu noi“, ne-a spus copilul. Acesta este în clasa a VIII-a şi spune că, după ce termină ciclul gimnazial, vrea să vină la o şcoală profesională din Iaşi, unde să îşi caute un cămin. „Aş vrea să fie altfel, dar de unde posibilitate? Aş vrea să ne pună microbuz, să ne pună nişte becuri pe aici. Adică nu putem să venim în fiecare zi cu telefonul ca să… (n.r. – facă lumină pe drum) la şcoală nu ne lasă cu el“, a mai spus copilul.

Ştefan Pavel face şi el naveta până la şcoală de patru ani. „Mi s-a mai întâmplat să răcesc“, spune el. „Este greu. Iarna, când mergem la şcoală e zăpada mare, câteodată, când e prea mare zăpadă, mai lipsesc“, a spus şi Gabriel Marian Bălteanu.

Părinţii copiilor se arată şi ei neputincioşi în faţa situaţiei, despre care spun că datează „dintotdeauna“. „Se aşteaptă unul pe altul pentru că îs singurei şi se tem. De multe ori îmi spune, «nici nu mă mai duc mâine la şcoală, că uite ce vreme e». Microbuz şcolar la noi nu este, parcă e un sat părăsit, aşa. Primarii au nevoie de votat, când e vorba de votat, vin ca să-i voteze oamenii, dar când e să pună microbuz sau să-ţi dea o adeverinţă, nici nu te bagă în seamă, întorc spatele“, spune Ioana Bălteanu. Femeia spune că, adesea, cei doi copii ai săi care fac naveta răcesc din cauza drumului până la şcoală. Iulian Alexa, tatăl unui alt copil navetist, spune că fiul său nu obişnuieşte să i se plângă de situaţie. „Ca copiii, tace din gură, merge înainte“, spune bărbatul.

Primarul stă la căldurică: habar n-are

De la căldură, primarul nici nu ştie câţi copii navetişti are satul. Poiana cu Cetate face parte din comuna Grajduri, condusă de acelaşi primar încă din 2000. Constantin Zamfirache (PSD) ne-a spus că sunt „3-4 copii“ care fac naveta „1-2 kilometri“ pentru a ajunge la şcoala din Vaslui, pentru că aceea e mai aproape decât unitatea din Grajduri, care e la 7-8 kilometri. În realitate, sunt 12 copii, iar distanţa exactă, conform Google Maps, între Poiana cu Cetate şi Protopopeşti este de 4,4 kilometri.

Întrebat ce demersuri a făcut pentru a rezolva problema elevilor navetişti, Zamfirache a răspuns: „Este opţiunea părinţilor, în general se întâmplă aşa. De când sunt eu primar aici, copiii care termină şcoala la Poiana cu Cetate merg la gimnaziu în Protopopeşti. Al doilea microbuz este în conservare, acum e în revizie. Daca e nevoie să aducem copiii de la Poiana cu Cetata la Grajduri, ar trebui să înfiinţăm un post de şofer în organigramă. Microbuzul folosit acum, daca ar fi să meargă şi acolo, ar face mai mult timp şi nu ar ajunge în timp util cu toţi copiii la şcoală“, spune primarul, care se referă la elevii din celelalte sate ale comunei.

Dacă bani pentru copiii din Poiana cu Cetate nu s-au găsit, pentru un sediu mai grandios, da. Pe 23 iulie 2019, primăria Grajduri a atribuit un contract de aproape 1 milion de lei pentru extinderea sediului instituţiei. Contractul a ajuns la firma unor verişori de-ai primarului, SC Tarcă Construct, societate care îşi obţine o mare parte din profi­tul declarat din contractele cu Primăria. În trecut, aceeaşi firmă a şi modernizat sediul instituţiei. 

 

 

Comentarii