Emil Săndoi – Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia

luni, 26 iunie 2023, 21:55
4 MIN
 Emil Săndoi – Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, luni seara, într-o conferinţă de presă, că nu este nici primul şi nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia, aşa cum s-a întâmplat după înfrângerea cu Ucraina, a doua a formaţiei sale la Campionatul European de fotbal Under-21 găzduit de România şi Georgia.

"Am revăzut filmarea meciului cu Ucraina de mai multe ori, pentru că ne preocupă să corectăm anumite greşeli în joc, nu ca să ascult nişte scandări. Dar ce pot să spun, niciun antrenor din România n-a scăpat de astfel de scandări. S-a întâmplat vreodată ca un antrenor să scape de scandări de genul ăsta? Deci nu sunt nici primul, nici ultimul căruia publicul îi cere demisia", a spus Săndoi.

Întrebat dacă a discutat cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal despre viitorul său ca selecţioner al reprezentativei U21, tehnicianul a răspuns: "Ştiţi care e problema, mie mi se termină contractul după acest turneu final. Din punctul ăsta de vedere am avut discuţii cu persoane din conducerea federaţiei numai în sens pozitiv. Adică au încercat să ne capaciteze pentru partida care urmează, să ne încurajeze… deci astea au fost discuţiile avute. Într-un cuvânt ne-au arătat că sunt alături de noi. Şi acest meci e important pentru noi şi bineînţeles că avem susţinerea conducerii FRF".

Emil Săndoi susţine că partida cu Croaţia de marţi, ultima de la acest turneu final al Campionatului European, este foarte importantă chiar România este deja eliminată din competiţie.

"Din punct de vedere al atmosferei nu putem spune că suntem la cel mai înalt nivel, ţinând cont că am pierdut primele două partide disputate la acest turneu final. Acum suntem în faţa celui de-al treilea meci şi trebuie să conştientizăm asta. Urmează un meci greu, dar şi foarte, foarte important. Chiar dacă nu e un meci cu miza calificării. Trebuie să facem un joc mai bun, să avem o posesie mai bună, să fim mai mult în joc. Nu cred că există un adversar la acest turneul final care să fie lipsit de valoare. Croaţia este o echipă în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă nu are individualităţile pe care le are Spania sau Ucraina. Ne-am dori să bifeze minute toţi jucătorii care au fost convocaţi pentru acest turneul final. Vom vedea însă ce va fi, deciziile le vom lua după antrenamentul din seara asta. Dar indiferent dacă îţi programezi nişte schimbări în echipă, pe parcursul unui meci e posibil să apară lucruri neprevăzute şi să schimbi o anumită strategie", a afirmat el.

Selecţionerul a explicat că motivul pentru care nu i-a folosit mai mult până acum pe jucătorii campioanei Farul Constanţa, Andrei Borza şi Adrian Mazilu, este legat de vârsta lor.

"Echipa noastră a avut de fiecare dată în componenţă jucători de la primele clasate în Superligă. Şi de la Farul a fost Louis Munteanu, Borza a jucat titular în prima partidă, Mazilu a evoluat şi el 20 de minute… Borza şi Mazilu sunt doi jucători cu perspective fantastice, dar născuţi 2005. Dar Spania de exemplu a avut în componenţă în meciul cu noi un singur jucător născut 2003, schimbat la pauză cu unul născut 2000, şi alţi doi născuţi 2001. În rest, Spania a avut numai jucători născuţi în 2000. Noi la meciurile noastre avem mereu probleme de ordin fizic, dacă la aceste probleme fizice adăugăm şi o diferenţă de vârstă de 5 ani atunci e complicat", a precizat Săndoi.

Acesta are însă în continuare încredere în jucătorii din lotul său. "Chiar dacă am pierdut primele două meciuri, a fost vorba despre o conjunctură, pentru că am întâlnit cele mai bune echipe din grupă. Totul parcă a plecat pe o cale greşită de la început. Îmi pare în primul rând pentru băieţi că nu am reuşit rezultate mai bune până acum. Eu am încredere în potenţialul lor. Trebuie să ne susţinem jucătorii, pentru că sunt ai noştri, asta o să facem de fiecare dată", a mai spus Emil Săndoi.

Selecţionata de tineret a României întâlneşte, marţi, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală, naţionala similară a Croaţiei în al treilea său meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia. România se află pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte, după ce a fost învinsă cu 3-0 de Spania şi 1-0 de Ucraina, şi nu mai are nicio şansă de calificare în faza următoare a competiţiei.

SURSA: Agerpres

 

 

Comentarii