Escrocul care s-a dat drept șeful DIICOT Suceava avea și BMW cu girofar

vineri, 28 mai 2021, 09:33
3 MIN
 Escrocul care s-a dat drept șeful DIICOT Suceava avea și BMW cu girofar

Dorohoianul arestat luna trecută în județul Suceava, sub acuzația de înșelăciune, a dat dovadă de un tupeu incredibil, păcălindu-i pe toți cei cu care a intrat în contact că ar fi procurorul șef de la DIICOT Suceava. Modul în care a acționat a fost cu totul ieșit din comun, individul, Sorin Alin Verincianu, făcându-și aparția în satul Vicovu de Jos cu un BMW negru dotat cu girofar și stroboscoape, a dat buzna într-o biserică și a făcut un soi de percheziție pe motiv că este pe urmele unui urmărit general. Episodul a avut loc la începutul lunii martie 2020, când dorohoianul Sorin Alin Verincianu a intrat în Biserica Penticostală din Vicovu de Jos chiar în timp ce era oficiată slujba religioasă, și, sub privirile nedumerite ale credincioșilor, a urcat la balcon, spunând că el este procuror. A făcut mai apoi un tur al bisericii, după care a ieșit și a plecat. A urcat în mașină, a întors și a plecat, după ce a claxonat, cu dispozitiv de avertizare sonoră specific autospecialelor de poliție. Întâmplarea nu le-a trezit atunci niciun fel de suspiciuni celor din biserică și nimeni nu a anunțat autoritățile.

După circa două-trei săptămâni, pastorul bisericii din Vicovu de Jos, Ilie T., s-a întâlnit cu așa-zisul procuror în satul Zvoriștea, unde acesta stătea în chirie la un localnic. Atunci, pastorul i-a spus că se judecă pentru revendicarea unei suprafețe de teren de aproximativ 7 ani de zile și i-a cerut părerea în acest sens, iar dorohoianul a susținut că îl poate reprezenta în instanță ca și „avocat”. Câteva zile mai târziu escrocul s-a prezentat la biroul pastorului, a scos o legitimație de culoare albastră pe care scria un nume sub care era trecută sintagma „PROCUROR”, a copiat câteva acte și a cerut 4.000 de euro. Banii, doar 56.450 lei, au fost achitați câteva zile mai târziu, când Sorin Alin Verincianu a venit tot cu un BMW negru, îmbrăcat de data aceasta în robă neagră de avocat. Zilele care au urmat au mai avut loc discuții la telefon, după care escrocul a mai cerut 2.000 euro pe motiv că banii primiți anterior au fost achitați drept taxă pentru teren.

Escrocheria a ieșit la iveală în septembrie 2020, când pastorul a descoperit pe internet un articol al publicației „Sătmăreanul” în care așa-zisul procuror era prezentat ca fiind un escroc. Atunci a ieșit la iveală că șarlatanul îl escrocase în primăvara lui 2020 și pe un alt localnic cu suma de 9.800 lei, sub pretextul că vrea să îl ajute să rezolve o serie de probleme cu medicii. Ba mai mult, acestui localnic din urmă, Sorin Alin Verincianu îi eliberase și o așa-zisă „adeverință angajator” cu antetul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care îi dădea acestuia dreptul să circule „nelimitat, la orice oră din zi și din noapte, în perioada stării de urgență”, fiind voluntar.

Sucevenii au mers la poliție și au depus plângere. Au urmat mai multe investigații, anchetatorii făcând inclusiv o serie de expertize grafologice, încercând să adune cât mai multe probe pentru a dovedi activitatea infracțională. Reținut, Sorin Alin Verincianu a fost arestat preventiv pe 8 aprilie a.c., sub acuzația de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, fiind trimis ulterior în judecată. „Folosindu-se de calități mincinoase, respectiv procuror DIICOT Suceava și avocat, a determinat persoana vătămată să îi ofere anumite sume de bani care ar fi reprezentat contravaloarea serviciilor prestate prin folosirea calității de avocat, promițându-i că o va ajuta să câștige procesul civil în care era parte, suma totală pe care T. I. i-a furnizat-o autorului în perioada martie — iunie 2020 ca urmare a folosirii calităților mincinoase de avocat/ procuror și cu care a fost prejudiciată fiind de 56.450 lei”, menționau la începutul lunii aprilie procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Între timp, Sorin Alin Verincianu, în vârstă de 34 de ani, care în viața lui a jucat mai multe roluri decât un actor cu patalama, continuă să adune condamnări pentru escrocheriile în care a fost implicat. În ultima perioadă, el s-a ales cu alte alte două condamnări de la tot atâtea instanțe. Ultima încasată – de un an și șase luni de închisoare – a venit din partea magistraților de la Judecătoria Vaslui pentru o înșelăciune comisa în dauna unui bărbat, iar cealaltă, de trei ani de detenție, a venit din partea judecătorilor suceveni, pentru o altă escrocherie comisă în 2015. Ambele sentințe nu sunt definitive și au fost atacate cu apel de dorohoian. În cazul de la Suceava, Sorin Alin Verincianu a dat dovadă de un tupeu incredibil, racolându-și victimele chiar din ușa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, dându-se tot avocat.

Mai mult, pe suceavalive

Comentarii