Fostul selecționer al Ungariei, prezentat oficial în SuperLigă

joi, 30 noiembrie 2023, 22:38
2 MIN
 Fostul selecționer al Ungariei, prezentat oficial în SuperLigă

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a despărțit marți de antrenorul Liviu Ciobotariu, dar la doar o zi distanță l-a prezentat oficial pe germanul Bernd Storck, fost selecționer al Ungariei.

Parcursul slab din acest sezon al câștigătoarei Cupei României l-a determinat pe patronul Laszlo Dioszegi să facă o schimbare la echipă.

Noul antrenor, germanul Bernd Storck, a fost prezentat oficial joi.

„Suntem foarte onorați că a răspuns pozitiv cererilor noastre. Sper din toată inima că vom avea o colaborare frumoasă și fructuoasă.

Nu suntem într-o situație foarte bună, dar știu un lucru. Cu mâna de fier și experiența domnului vom ieși din acest impas. Sper ca lucrurile să meargă spre bine” – a declarat Laszlo Dioszegi, conform GSP.

Antrenorul în vârstă de 60 de ani a întârziat la prezentarea oficială, dar susține că va face tot ce îi stă în putință pentru atingerea obiectivului.

„Avem un obiectiv mare, voi face totul pentru a urca echipa unde merită să fie. Am văzut câteva meciuri ale echipei, consider că avem mult potențial, mulți jucători buni. Îi voi antrena din greu, pentru a-i face mai buni, pentru a fi mândri de ei la finalul sezonului.

Play-off-ul este un obiectiv dificil, dar nu îmi e teamă. Obiectivul meu este întotdeauna să fac echipa mai bună. Am viziunea mea cu privire la cum trebuie să jucăm pe viitor, când avem mingea și când nu o avem. Cred că avem mulți jucători buni și că-i pot aduce la nivelul necesar.

Am o săptămână să pregătesc echipa pentru meciul cu Dinamo. Va fi dificil, dar cu ajutorul suporterilor și a tuturor celor din staff vom pregăti bine echipa” – a anunțat Bernd Storck.

Fost jucător la Bochum și Borussia Dortmund, Storck a antrenat mai multe formații din Belgia, printer care Mouscron, Genk și Kortrijk, dar are și două experiențe ca selecționer al Ungariei și Kazahstanului.

Comentarii