(FOTO) O pledoarie despre iubire, la Muzeul Mitropolitan Iaşi

vineri, 01 martie 2019, 15:11
2 MIN

În cursul zilei de ieri, în sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan Iaşi, situat sub Mitropolie, a avut loc un eveniment la care au participat atât feţe bisericeşti cât şi psihologi şi sprecialişti în relaţiile de cuplu.

Întâlnirea a avut ca temă iubirea în toate aspectele ei. Iubirea de semeni, de Dumnezeu, de sine şi nu în ultimul rând, cea faţă de aprtenerul de viaţă, iubirea romantică. În sală au fost prezente în jur de 70 de persoane, printre care şi mulţi tineri. Speakeri la eveniment au fost psihoterapeuţii Cristian Petrescu şi Elena Roşcan alături de maica Polixenia.

Două momente artistice de o profundă sensibilitate au fost susţinute de Lavinia Scripcaru, medic şi şefa de la Transfuzii Iaşi, care a recitat două dintre poeziile sale. Aceasta şi-a lansat recent volumul „Cetatea cu portocali”. „Evenimentul «Despre Iubire» a fost dedicat ieşenilor, în luna în care sărbătorim Dragobetele. Speakerii invitaţi au prezentat iubirea din cele două perspective –psihologică şi teologică.

Participanţii la eveniment au fost in număr mare, printre aceştia au fost prezenţi şi studenţi, care au ales să -şi petreacă timpul, aflând lucruri interesante de la invitaţii noştri, într -un cadru superb, Muzeul Mitropolitan”, a declarat Oana Roxana Rotaru, preşedinte Asociaţiei ROR din Iaşi, organizatorul evenimentului.

Asociaţia ROR este o organizatie nonguvernamentală înfiinţată anul trecut, care organizează activităţi ce contribuie la dezvoltarea comunitătilor locale din judetul Iaşi. Asociaţia îşi propune să organizeze cursuri de pregătire, seminarii, conferinţe, dezbateri publice, schimburi de experienţă etc.  (Paula TROFIN)

 

Comentarii