FOTO – Primul tramvai nou din Turcia destinat Iaşului a ieşit ieri din fabrică

Tramvaiul Bozankaya urmează să ajungă la Iaşi în următoarele zile.

sâmbătă, 11 septembrie 2021, 01:50
1 MIN
 FOTO – Primul tramvai nou din Turcia destinat Iaşului a ieşit ieri din fabrică

Bozankaya a început livrarea tramvaielor la Iaşi. Un prim vehicul a fost ieri scos din fabrica de la Ankara şi, în câteva zile, va fi transportat la depoul CTP de la Gară. Livrarea este făcută în condiţiile în care compania a efectuat mai multe teste de calitate şi funcţionalitate la care au participat şi reprezentanţi ai operatorului de transport ieşean. 

„Toate testele au fost încununate de succes”, au scris oficialii Bozankaya pe pagina de Facebook. Turcii au semnat cu Primăria Iaşi contractul de furnizare încă din toamna anului 2019, dar livrarea vehiculelor a întârziat. Valoarea contractului a ajuns la peste 140 milioane lei pentru 16 tramvaie.

Vehiculele sunt similare cu cele produse de PESA care a furnizat deja Iaşului şase tramvaie în baza unui alt contract. Tramvaiele vor avea tot o capacitate de 230 de pasageri şi dotări de ultimă generaţie.

Amintim că, de alaltăieri, pe raza oraşului au fost puse în circulaţie primele patru tramvaie noi de la PESA, în cazul celorlalte două efectuându-se încă o serie de teste pe timp de noapte. Achiziţia celor 32 de tramvaie este finanţat cu fonduri de la Comisia Europeană. 

Comentarii